Aşa cum bine a spus fratele nostru întru cuget românesc, Poetul Grigore Vieru, Poezia a avut întotdeauna drept sfântă menire „să încurajeze soarele să răsară şi femeia să nască”.
Am citat aceste cuvinte nu întâmplător. Ele îmi aduc aminte de salba de simţăminte care mi-au răscolit fiinţa în acel an crucial 1989, când la grădina de vară a urbei noastre, ne-a fost dăruit de către Opera Română din Iaşi, un neuitat spectacol intitulat: „Eu vin din Munţii Latiniei”, spectacol de cuget şi simţire românească, în care cele două arte, Poezia şi Muzica s-au împletit în chipul cel mai armonios, atingând culmile desăvârşirii.
Îl avea ca protagonist pe Grigore Vieru, fratele nostru de suflet şi sânge, alături de Silvia şi Anatol Chiriac, Iurii Sadovnic şi Grupul Legenda.
Sunt 19 ani de atunci dar parcă a fost ieri. Ca simplă spectatoare, am fost confruntată în ziua aceea cu o privelişte cel puţin insolită: când am ajuns în micul scuar din faţa grădinii cinematografului Central, unde se aflau sute de oameni nerăbdători să-şi manifeste simpatia şi admiraţia, precipitându-mă spre intrare, am dat piept cu un nesfârşit cordon de oameni ai ordinii publice, înarmaţi cu bastoane de cauciuc, însoţiţi de câini lup şi purtând ţignale stridente şi alte asemenea arsenale.>>>>
-------------------------------
___________________________
Revista " Ligii " : AGORA LITERARA
_____________________________
