Mihai Ştirbu: DESPRE PRIMA DUNARE GENERALĂ A LIGII SCRIITORILOR, FILIALA IAŞI – MOLDOVA

24 10 2009

Vineri 09.10.2009, la Iaşi, în sediul Cercului Militar – salonul albastru, vis-a-vis de Spitalul Militar, a avut loc prima adunare generală a Ligii Scriitorilor, Filiala Iaşi -Moldova.

,,Liga Scriitorilor din România’’ este o organizaţie profesională, nonguvernamentală, apolitică, cu statut juridic, fără scop100_5521 lucrativ sau patrimonial, formată din creatori din domeniul literaturii, născută în iunie 2007. În toate ţările europene, inclusiv în cele din est, există mai multe organizaţii scriitoriceşti (în Ungaria, sunt 4 organizaţii profesionale de acest tip, în Belgia 5). Deschisă şi membrilor Uniunii Scriitorilor, organizaţia a apărut considerându-se că este loc pentru toţi scriitorii, apărându-i şi promovând valorile autentice, toleranţa, ideile umaniste. Membrii fondatori consideră că numai Dumnezeu şi timpul viitor au dreptul să judece operele, pentru că în Istoria Literaturii sunt multe exemple când criticii literari ,,au pus la zid” unii scriitori, viitorul infirmându-le poziţia; din Uniunea Scriitorilor au fost excluşi Lucian Blaga, Radu Gyr  şi, mulţi alţii. Grupul iniţiator  al Ligii, de la Cluj, încercă să-şi răspudă unor întrebări: ,,Critica reprezintă judecătorul şi cenzorul care alege ce este bun de ce este rău, dar cine alege critica bună, obiectivă, de cea rea şi subiectivă ?; când creaţia literară este fructul talentului şi străduinţei autorului, critica este ,,parazitul” acestui produs ?”.

Liga Scriitorilor are 22 de filiale în ţară, 12 în străinătate.

Rândurile de mai sus, sunt extrase din interviul cu scriitorul Al. Florin Ţene – preşedintele Ligii Scriitorilor din România, realizat de  Maximilian MENUŢ.>>>>>>Mihai Ştirbu: DESPRE PRIMA DUNARE GENERALĂ A LIGII SCRIITORILOR, FILIALA IAŞI – MOLDOVA


Acțiuni

informatie

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s




Follow

Get every new post delivered to your Inbox.