Filiala Banat –Timişoara a LSR, în colaborare cu revista Heliopolis şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Timiş a organizat în data de 15 mai 2010, lansarea cărţilor ”Cu toiagul printre aştri” – poezii autor Mihai Ţopa, membru LSR, şi a volumului de debut „Ridică-te Pasăre Phoenix!” a Adrianei Florina Secoşan, elevă la Colegiul Bănăţean cl.X Timişoara.
Doina Drăgan a făcut o prezentare a biografiei poetului Mihai Ţopa, apoi a prezentat opera poetului, şi a considerat că are o minte iscoditoare şi că aptitudinile scriitorului i-au dăruit bucurii şi satisfacţii . Cărţile aparţin vieţii autorului şi Mihai Ţopa ni le-a dăruit nouă, nepotului, celor mici şi celor mari Are un stil personal, adoptă un limbaj obişnuit, capabil să evidenţieze conţinutul ideii.
Ionel Murariu prezintă câteva însemnări pe marginea volumului “Cu toiagul printre aştri” La aproape cincizeci de ani de la apariţia volumului ”Cu bastonul prin Bucureşti „ de Tudor Arghezi în 1961, domnul Mihai Ţopa ne dăruieşte volumul de versuri recent apărut Cu toiagul printre aştri, şi ne mulţumeşte nouă, cititorilor, că ne-am aplecat privirea şi gândul asupra acestei cărţii. Dacă în titlul cărţii de care ne ocupăm se simte parodierea celui dat de poetul “Cuvintelor potrivite” cele două cărţii se deosebesc în esenţă. Căci pe când Tudor Arghezi a realizat o colecţie de aspecte în proză din trecutul şi prezentul capitalei contemporane lui, în versurile domnului Mihai Ţopa întâlnim reflecţii şi atitudini înveşmântate în haina poeziei, prilejuite de contactul constant cu operele a sumedenie de poeţi, de întâlnirea cu numeroase personaje literare, de cunoaşterea unor momente din biografia scriitorilor consemnate de istoria sau de întâlnirea cu gândirea filozofică a unor mari cugetători. Aceştia sunt aşadar “aştrii”în preajma cărora navighează poetul…….
Doina Drăgan a făcut apoi o scurtă prezentare a tinerei Adriana Florina Secoşan, a activităţii literare a acesteia şi a cărţii de debut.
Anucuţa Andreia Elena a prezentat câteva păreri critice referitoare la volum, încurajând-o pe tânăra poetă.
Gabrila Esch a condeiat câteva însemnări numindu-le :” Plutire de speranţă“ ,material citit de Ionel Murariu
Impresii despre autoarea care a debutat au mai împărtăşit prof. Dorina Mărgineanţu, prof Valerica Schinteie, prof Manolita Dragomir Simionescu, Cei doi autori ce şi-au lansat cărţile au citit poezii din volumele prezentate.
Apoi Doina Drăgan a făcut cunoscut celor de faţă crâmpeie din evenimentul care a avut loc la târgul de carte Gaudeamus unde s-au prezentat cărţile scriitorului şi omului de cultură Artur Silvestri.
Tamara Iacoban Birdean, a arătat celor prezenţi volume ale lui Artur, şi despre el, şi a făcut aprecieri la adresa sa, socotindu-l un mare gânditor, iar Valeriu Drumeş a mulţumit celor care i-au prilejuit contactul cu cărţile lui Artur Silvestri.
A fost anunţată intâlnirea viitoare în prima sâmbăta a luni iunie, când scriitorul Matei Castiov ne va prezenta o carte despre monografia localităţii Dudeştii-Vechi.
Doina Drăgan










-------------------------------

_____________________________











































[...] Doina Drăgan a făcut apoi o scurtă prezentare a tinerei Adriana Florina Secoşan, a activităţii literare a acesteia şi a cărţii de debut.>>>>>> [...]