Geantă Constantin:,,SCRIITORI ŞI CĂRŢI”

SCAUNUL HARULUI de Titina Nica Ţene

La Editura CONTRAFORT,  Craiova, 2009, a apărut volumul de versuri SCAUNUL HARULUI de Titina Nica Ţene. Doamna Titina Nica Ţene Membru fondator al Ligii Scriitorilor Români de expresie română de pretutindeni. Este membră a cenaclului Vasile Sav, patronat de Liga Scriitorilor. A scris numeroase cărţi . Colaborează la revistele din ţară şi de peste hotare .   Este prezentă în mai multe dicţionare. A luat premii precum  Premiul pentru poezie la Vara visurilor mele, Bucureşti, 2002. PREMIU LA CONCURSUL NAŢIONAL „PE ARIPI DE DOR DOMNESC”  ÎN AUGUST 2010.

Volum de o sensibilitate lirică  aparte SCAUNUL HARULUI începe cu un moto din Noul Testament:

„ Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul

Harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să

Fim ajutaţi la vreme de nevoie.”   Evrei 4:16

După cum remarca Mariana Zavati Garder, în Oglinda Literară, nr. 38, februarie 2005, p.13:    „ În lumea noastră glogalizată, unde multe  sunt percepute ca o clonare de idei şi fapte şi unde şcolile înalte oferă cursuri CREATIVE WRITING, din când în când îţi face prezenţa câte un scriitor autentic, un talent înnăscut şi care aduce varietate în literatura contemporană. Titina Nica Ţene este o astfel de scriitoare”.

Primul poem al volumului  numit sugestiv Scaunul Harului, cuprinde versuri străbute de un fior metafizic, în care simţim bucuria renaşterii întru creaţie: „ O altă primăvară vine,/Îmi înfloresc cuvinte-n gură,/ şi cad tristeţile din mine/ ca florile de pe răsură.” Tematica poetică este variată. Pornind de la bucuria lucrurilor simple (precum în poemul cu acelaşi nume), se merge înspre gravitatea meditaţiei poetice: „Cu fiecare zi murim câte puţin,/ dar de asta nu avem habar,/ ne străduim din ce în ce mai mult/ să strângem de-ale gurii în hambar.”(Cu fiecare zi murim câte puţin…) Poemul A plecat măicuţa… se înrudeşte cu lirica regretatului poet Grigore Vieru: „A plecat măicuţa, casa e pustie,/poarta e legată cu un lanţ de fier,/în grădină-s singuri butucii de vie/ cumpăna fântânii scârţie de ger.” În poemul Înveşnicire satul ne apare ca matcă a spiritualităţii româneşti: „Trebuie să mă-ntorc în satul meu/ cum se-ntorc păsările călătoare,/ m-aşteaptă acolo Dumnezeu/ speranţă pe o aripă de zare.” Întoarcerea în sat este percepută de autoare ca o întoarcere „către izvoare” cum ar spune marele poet şi filosof Lucian Blaga: „ Am să mă întorc în sat curând/ unde mă aşteaptă maica bună/ la lumina stelei, licărind, / toarcem amintirea, ca pe lână.” Versuri precum: „ În cimitir, la părinţi,/ le-am spus şi lor ce mă doare/ şi, aşa, ca un răspuns,/ teiul sfânt m-a nins cu floare” din poemul Întoarcere ne duc cu gândul la o poezie a regăsirilor târzii cu inflexiuni onirice.  De o frumuseţe aparte este poemul Doamne, ajută-mă… care se înrudeşte cu lirica Anei Blandian şi lui Adrian Păunescu: „ Părinţii  fă-i, Doamne, tineri,/eu, la lumina din stele,/ să mă  joc, ca altădată,/ cu copiii pietricele.” Marile teme religioase precum cele legate de Paști sau Căciun sunt tratate de autoare într-o manieră proprie. Versuri ca: „ E linişte-n parcul central,/natura, în juru-mi, renaşte,/ Christos Înviat e cu noi,/ iar astăzi e ziua de Paște.” (Nădejdea învierii) surprind o participare puternică la evenimentul comisc al Învierii Mântuitorului. În poeme precum Prin fapte… sau Ce m-aş face Doamne fără tine? întâlnim interogaţii ontologice  care ne duc cu gândul la Psalmii arghezieni: „ Ce m-aş  face Doamne, fără Tine/în această iarnă-n care plouă?/M-ar cuprinde-o deznădejde mare/ ce mi-ar rupe sufletul în două.”( Ce m-aş face Doamne fără tine? ). Cartea impresionează print vibraţia lirică excepţională în care meditaţia filosofică se îmbină cu o trăire suavă.  În  încheiere prezint poemul Mama:

Mama

Mi-e dor de tine mamă şi aş vrea

să fii, acum când plouă, lângă mine,

s-alungi tristeţea de pe fruntea mea

aşa cum o făceai, fiind cu tine.

Să mergem după lemne amândouă,

acolo, în pădurile umbroase,

să culegem şi ciuperci şi flori

şi să ne-ntoarcem, seara bucuroase.

S-aprindem focul din surcele-n tindă,

fiebând o mămăligă pentru lapte,

eu să alerg, voiasă-ntr-un picior

pe lângă focul scânteind în noapte…

Dar unde eşti? Te caut tot mereu,

iar în grădină mai este căte o floare,

fac un buchet, pornesc spre cimitir,

să îţi aprind, cu lacrimi, lumânare.

*******************

VÂLCEA IERI ŞI AZI ÎN IMAGINI COMENTATE-CĂLĂUZĂ TURISTICĂ de Petre Petria

La „Editura CONPHYS”, din Rm. Vâlcea,în 2010 a apărut monumentala lucrare a  domnului Petre Petria „Vâlcea ieri şi azi în imagini comentate – Călăuză Turistică”. După cum remarca domnul Doru Căpătaru în prefaţa „Vâlcea de ieri, Vâlcea de azi, pentru cei de mâine”: „Obişnuind-ne cu lucrări enciclopedice de anvergură, elaborate cu meticulozitate şi probitatea ştiinţifică dobândită pe parcursul celor peste cinci decenii în care a slujit cărţii, distinsul om de litere Petre Petria ne oferă de data aceasta, nu ca o repetare ci ca o completare a universul enciclopedic vâlcean, o incursiune sentimentală în Vâlcea, prin care ne poartă într-un spaţiu cu valenţe afrodisiatice, de leac pentru suflet.”

Ineditul cărţii de faţă, comparativ cu ceea ce ne-a oferit prin lucrările anterioare domnul Petre Petria, constă în faptul că se pune la dispoziţia cititorului, pe lângă pictura cuvântului, în principal imaginea, ca principal factor de completare a lecturii.

În „Argument” autorul arăta că lucrarea de faţă : „ dă posibilitatea trecătorului prin vreme să colinde imaginar prin locurile minunate pe care la are ţinutul Vâlcii, să treacă prin conacele, pavilioanele sau prin castele timpului apus, să stea la meterezele culelor, adevărate fortăreţe, mărturii ale secolelor XVIII şi XIX, să miroasă iasomia din lăzile de zestre prăfuite, să poposească prin hanurile ce se înălţau la răspântii de drumuri şi să asculte tropotul cailor poştalioanelor aflate altădată ici şi colo.(…) Autorul doreşte ca această strădanie modestă să contribuie la dezvoltarea dragostei de neam şi ţară şi să fie totodată un îndemn pentru generaţia tânără, de a cerceta documentele care ilustrează istoria în timp şi spaţiu, a poporului nostru pentru a transmite mai departe informaţii, ştiri, dovezi despre ceea ce a fost ieri şi ce este astăzi.”(p.5)

Cartea se adresează deopotrivă cititorului obişnuit, omului de cultură, cât şi celui care are un spirit estetic dezvoltat.  Astfel, periplul spiritual (istorico-geografic) porneşte din municipiul Râmnicu-Vâlcea.

După ce  prezintă mai  multe ipoteze despre modul  în   care a apărut denumirea  oraşului  -

cuvântul slavon „vâlc” cu sensul de „lup”, sau numele unui jude al ţinutului, asocierea cuvântului

„Râmnic” cu un cuvânt slavon „râbnic” (care ar însemna „eleşteu”), interpretarea toponimului „Râmnic” ( care ar proveni de  la diminutivul cuvântului „rivus” cu semnificaţia de rivulus „râu mic” – autorul prezintă informaţii despre aşezarea  şi evoluţia în timp al municipiului  Râmnicu-Vâlcea.

Râmnicul de ieri şi de azi care este unul „dintre cele mai vechi şi frumoase  oraşe ale României – devenit municipiu şi reşedinţă a judeţului Vâlcea, semănând cu gradina Maicii Domnului”, a rămas şi continuă să rămână „copilul pământului oltenesc scăldat de undele apei, în covata aşezată cu credinţa menirii de bine la piciorul uriaşilor Carpaţi, ocrotitori de neam şi ţară”. (p.46)

Secţiunea referitoare  la imagini vechi şi noi despre Râmnicu Vâlcea, prezintă numeroase ilustrate de la începutul secolului al XX-lea şi până în prezent referitoare la clădiri (publice şi private), biserici, locuri de agrement, vederi de ansamblu, bulevarduri, poduri, actori vâlceni ş.a. Grădina Zăvoi, podul de peste Olt, spitalul din Rm. Vâlcea, casa autorului de manuale şcolare, muzicologul Theodor Geantă din Rm. Vâlcea, clădirea fostului Seminar Sf. Nicolae, Biserica Catolică din Rm. Vâlcea, podul C.F.R. din apropierea cartierului Ostroveni ( de azi), judecătoria din Rm. Vâlcea, Salonul cărţii scriitorilor vâlceni din incinta Rotarexim, Sala Polivalentă, licee, universităţi, firme s.a. sunt prezente în carte. (pag. 47-8

Autorul ne oferă informaţii şi ne prezintă imagini despre Sfânta Episcopie a Râmnicului – care de la sfârşitul anului 2009, are rangul de Arhiepiscopie -, biserici din Râmnic şi împrejurimi cum ar fi: Biserica „Buna Vestire”, Biserica „Sfânta Parascheva”, Biserica „Toţi Sfinţii”, Biserica „Sfântul Dumitru”, Biserica „Sfântul Gheorghe”, Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, Biserica Evanghelică şi multe altele.( pag.79-89)

În secţiunea clădiri rămase nedemolate întâlnim ilustrate cu: Casa Simian, devenită sediul Muzeului de Artă Râmnicu Vâlcea, clădire în stil gotic, Casa dr. Lăzărescu, unde a locuit cunoscutul om de cultură, renumitul dascăl Traian Cantemir, Casa căsătoriilor – patrimoniul municipiului, casa în care a locuit Anton Pann şi multe altele.(pag. 90-95)

Dintre numeroasele ilustrate cu statui amintim printre altele: Bustul Împăratului Traian din Rm. Vâlcea, Statuia domnitorului Mircea cel Bătrân din parcul central al Râmnicului, Statuia Independenţei, Statuia cpt. Nicolae Pleşoianu, Statuia general Gheorghe Magheru – formaţiunea de Pompieri Rm. Vâlcea, Statuia domnitorului Constantin Brâncoveanu, situată în faţa Primăriei Municipiului ş.a.(p.96-98)

Întâlnim ilustraţii cu carte veche de patrimoniu tipărită la Râmnic, din colecţia Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea (p.99), precum şi ilustraţii cu cărţi tipărite de autori vâlceni, înainte şi după 1990.(pag.100-1009).  De asemena  ni se  prezintă ilustrate cu afişele pieselor de teatru jucate pe scena Teatrului Adreani din Rm. Vâlcea.(p.110)

Pornind spre nord din Rm. Vâlcea, întâlnim  Muzeul Satului Bujoreni, Mănăstirea Frăsinei, Athosul românesc, legată de activitatea duhovnicească a Sf. Calinic, Schitul din Jiblea, Schitul Scăuieni, Schitul Ostrov, Metocul Păuşa Schit. Informaţia istorico-geografică se îmbină cu ilustratele într-un mod armonios.(pag.111-114).

Asupra Călimăneştiului definit de marele istoric Nicolae Iorga „Sinaia Vâlcii”, autorul se opreşte  în mod deosebit (pag. 115-125), informaţia scrisă îmbinându-se în mod armonios cu ilustratele.

Printre altele autorul remarcă: „Peste tot locul, istoria se regăseşte în leagănul timpului şi pentru această aşezare. Sălaşul dacic de la Cozia Veche, Castrul roman „Arutela”, marea „Larvă” a Coziei, mănăstirile Turnu şi Stănişoara, Ostrovul, sunt fiecare alături de multe altele, măiestre edificii ce dăinuie ca o minune a trudei omului în veacuri, peste mormintele unde îşi dorm somnul veşnic Mircea cel Bătrân şi maica Teofana, mama lui Mihai Viteazul.

Aşezare veche ce îţi are întâia atestare documentară la 1388, când numele i-a fost aşezat pe hrisoavele cancelariei lui Mircea voievod, Călimăneştii au devenit de la începutul secolului al XX-lea staţiune balneară. Cronica istoriei acestui loc are prea multe file pentru a fi redate în acest spaţiu. Ea se încheagă pentru fiecare moment mai important al istoriei noastre naţionale cu litere de chinovar.

Vile cochete, impunătorul Pavilion balnear, Cazinoul cât şi marile hoteluri sunt copii a nemăsuratei iubiri dintre pământul şi apa acestui petic de rai românesc.

Voievozii şi oamenii de vază ai acestei ţări, împăraţi şi călători de pe alte meleaguri au adăstat sau  au dorit să adaste sub poala de pădure, la umbra muntelui, la fântânile cu temei de sănătate. Clopotele Coziei cheamă în zi de sărbătoare pe toţi cei care sunt şi sigur vor fi, la masa de pomenire ce ne leagă pe toţi trecuţi, prezenţi şi viitori”.(p.115)

Căciulata, Mănăstirea Cozia, Mănăstirea Turnu, Mănăstirea Stănişoara, Castrul Roman, Valea Oltului, Valea Lotrului, Schitul Văratica, Cimitirul eroilor din Primul Război Mondial, Schitul Cornet, Turnul lui Doancă, depresiunea Ţării Loviştei – cu Titeşti, Perişani, Boişoara, Câinenii, Racoviţa ş.a. apar în paginile acestei monumentale lucrări. (p.126-156)

Autorul ne plimbă într-un periplu imaginar şi la sud de reşedinţa oraşului Râmnicu Vâlcea, prin oraşul Băbeni situat în zona centrală a judeţului Vâlcea, la „confluenţa râurilor Olt cu Bistriţa, şi la intersecţia drumului ce leagă Râmnicu Vâlcea cu străvechiul oraş (municipiu) Drăgăşani.” (p.157)

În continuare ni se prezintă informaţii istorico-geografice şi ilustrate despre: comuna Galicea, oraşul Bălceşti, Băile Govora, Mânăstirea Govora, Mănăstirea Dintr-un  Lemn, Mănăstirea Surpatele, Schitul Mănăileşti, din comuna Frânceşti, Schitul Verdea din comuna Păuşeşti – Otăsău, Băile Ocnele Mari, Prundeni, comuna model în judeţul Vâlcea, Băile Olăneşti, Mânăstirea Sărăcineşti, schitul Iezăr, schitul Jgheaburi, oraşul Berbeşti, oraşul Brezoi, comuna Voineasa, municipiul Drăgăşani.( pag.160-223)

Interesante informaţii ni se oferă despre comuna Ştefăneşti, unde tatăl folcloriştilor olteni, cunoscutul cercetător, Teodor Bălăşel, avea să cerceteze şi să lase în urma sa peste 40.000 de pagini. (p.224). despre Schitul Dobruşa, despre Mănăstirea Mamu – Lungeşti, despre Schitul Pătrunsa, despre  Mănăstirea Bistriţa, unde se află racla cu moaştele sfântului Grigorie Decapolitul, despre Mănăstirea Horezu sau Hurez, emblema arhitecturii medievale din Ţara Românească, despre oraşul Hurezu, cunoscut ca un renumit centru etno – cultural – folcloric şi ca un târg vechi, despre complexul muzeal Măldăreşti, despre comuna Tetoiu şi satul Budele, unde se află „Casa memorială” a scriitorului Bogdan Amaru.(p.224-241)

În finalul lucrării întâlnim ilustraţii care se referă la „Construcţii începute anterior terminate în perioada 1933-1937” „ Costume naţionale tradiţionale”, „Scene de muncă”, „Moda pălăriilor de altădată”, „Instrumente muzicale mânuite de sexul frumos”, „Figuri feminine –universale”,  „Idile fermecătoare de altădată din ţară şi din alte părţi ale lumii”, „Copilăria fericită”, un tabel cu populaţia stabilă după domiciliu, pe municipii, oraşe, comune şi sexe la 1 iulie 2009, note explicative ale autorului şi o bibliografie selectivă.(pag. 242 – 262)

Închei aceste rânduri cu o remarcă a domnului  Doru Căpătaru: „ Prin alăturarea imaginilor de ieri şi de azi, Petre Petria nu creează un contrast a unei vieţi cotidiene a Vâlcii, pentru că autorul a ştiut să îngemăneze personalitatea şi atmosfera istoriei celei vechi cu cea nouă, în devenire, păstrând exuberanta fantezie a culorilor de odinioară şi adăugând acea pecete de recunoaştere urbanistică în mod gradual, în aşa fel încât „şocul viitorului” să fie perceput ca o alunecare calmă spre o evoluţie firească şi necesară către modernitate.” (p.4)

**********************

GEORGETA TRETELNIŢCHI

Doamna Georgeta Tretelniţchi născută pe data de 30.03.1938 la Ungheni, Republica Moldova,  a urmat Liceul Teoretic din  Rm. Vâlcea şi a fost de profesie contabil. A apărut în antologii de epigrame. Scrie poeme, fabule, rondeluri, proză, eseu, epigrame. A publicat în multe reviste. Este membră a cenaclului „A.E.Baconsky” din Călimăneşti şi a Clubului Umoriştilor Vâlceni. A participat la concursuri şi festivaluri. Dintre numeroasele  premiile obţinute amintim  pe cele din 2009 şi anume: Premiul I Eseu şi Premul II proză, Ediţia  a V-a, la Concursul de creaţie „Dumitru Mitrana” din Călimăneşti.

FEMEIA CU PUNGA

( satiră)

Moto:

Doamne cum mai e şi viaţa!

Cum trăiam la început…

Oare-n ce îmi puneam piaţa?

Fără pungă, sunt pierdut!

Ţin  minte din cele spuse

De prin vremurile-apuse,

Românul era aparte,

De-ajungea-străinătate:

Dorea straşnic să-şi ia blugi,

Şi s-adune multe pungi!

Când venea-n ţară din nou,

Le făcea la toţi cadou!

Astăzi dacă fac o schemă,

Femeia e o emblemă;

Cât ar fi ziua de lungă,

E-nsoţită de o pungă,

Întinsă ori şifonată,

Mai goală, sau mai umflată,

Burduşită cu cartofi,

Asortată la pantofi,

Botezată cu reclame,

Cum le stă bine la dame.

Elegantă cu cinci ouă,

Iar atuncia poartă două;

Cealaltă mai încărcată,

O ţine cam aplecată

Parcă-ar zice: – Nu e bine,

Că plecai cu pungi puţine;

De n-o-ncepe degradarea,

Până fac eu traversarea!

.

Şi bărbatu-i caz notoriu,

Nu-i lipseşte accesoriul:

Punga fără de valoare,

Punga mică, punga mare,

Punga-ngustă, punga lată,

Ce fâşie, desenată,

Ce mai…punga democrată!

Noua noastră „biruinţă”

Are pungi, după dorinţă!

Nu mai pleci pân`la Paris,

Ca să-ţi iei punga de vis!

Dacă merge la plimbare,

El ia punga cât mai mare,

Când o trece pe la Mall

Să aibă mult spaţiu gol.

Ce-o să ia n-are habar,

Doar să nu-l trimită iar!…

Şi-aşa nu mai poartă dungă,

S-o asorteze la pungă.

De se-ntoarce pe-nserat,

Chiar trece neoservat.

Punga plină cu de toate,

Îl mai scapă de păcate.

Nevasta pân`o goleşte,

Se face că aţipeşte,

Să nu-i ceară socoteală,

Nu vine cu punga goală.

Buna ceştere îi cere

Pungii, reconciliere.

Punga cumpără şi vinde,

Orice uşă o deschide,

Când sfiit calci pe covor,

Punga ţi-e ambasador;

De-i uşoară sau e grea,

Ochii toţi privesc la ea.

Dar vi peste-o săptănă,

De nu vrei s-o laşi din mână;

Sau peste o lună poate,

Dacă o ascunzi la spate.

Iar de-o mişti aşa de zor,

Pe-un picior, pe alt picior,

Schimb-o cât mai creştineşte,

Cu un plic mic ce foşneşte;

Tot ce strecori cu decenţă,

Face minuni la urgenţă.

Nu-ţi trebuie prea mult tact,

Şi-ai scăpat şi de infarct,

Ai scăpat de tot ori ba,

Asta e tot treaba ta!

.

Aşa cum spune poetul

Punga  „s-a luat” cu petul.

Azi danseazî-n veselie,

În păduri şi pe câmpie,

Şi pe râuri curgătoare,

Că doar e la nuntă mare!

Şi-uite-aşa umblând hai hui,

Punga a făcut şi pui;

Pungi mărunte şi legate,

Ce aşteaptă congelate,

Ca să facă tărăboi,

Într-o pungă de gunoi!

De nu ar mai fi să fie,

Ţara va părea pustie.

Peturi şi pungi de menaj,

În curând pleacî-n voiaj:

.

Cum vândură de tot soiul,

Bunuri, fabrici, câte-un pic,

Dacă ne iau şi gunoiul,

Vom rămâne cu nimic!