Menuţ Maximinian:“Critica literară dă contactul cu opera ca lucru înfăptuit…”-Interviu cu scriitroul Al.Florin ŢENE, preşedintele LIGII SCRIITORILOR din România

3 02 2009

al-florin-tene-noua-mcs-Domnule Al.Florin Ţene cunoscând faptul că dumneavoastră aţi debutat cu poezie la vârsta de 18 ani în revista clujeană TRIBUNA, îmi permit să vă întreb, cât din viaţa omului este poezie?menut-maximinan

Al.Florin Ţene-În luna mai se împlinesc 50 de ani de la debutul meu cu poezia Eu m-am născut când… De atunci tot scriu şi public. Având în vedere că omul prin construcţia sa psihică este o fire contemplativă şi imaginativă, că din cele mai vechi timpuri el a creeat mitul Edenului/Paradisului/Raiului, cu accepţiunea lor mitic-terestră, creştin-celestă sau secundă (apartenenţa dublă a omului la profan şi la sacru prin dualismul, cum zice Ion Popescu Brtădiceni, caracteristic materiei spirit), viaţa omului e plină de poezie. Finalmente Poezia a demarat pe teren magico-mitic, s-a dezvoltat ca idee sau ca viziune religioasă şi culminează ca idee sau viziune filosofică-utopică şi, după aceea, social-politică. Poezie este ducerea la grădiniţă a copilului, plimbarea cu familia în parc, cu prietena şi prietenii, întoarcerea acasă cu un buchet de flori, pescuitul pe marginea unei ape, privirea unui tablou, etc. Poezia îşi dezvăluie existenţa şi menirea în viaţa socială a omului, este inventarierea idealităţilor, iar poetul nu face decât, prin inspiraţie,transpiraţie şi talent să o aducă  în semiotic, în paradisul cuvintelor. Poezia nu este numai muzică şi nici numai o suită de imagini. Nu este însă nici o simplă suită muzicală de gânduri. Este o suită muzicală de gânduri emoţionale.>>>>

Reclame