Doina Drăgan: “Omagiul femeii”

11 03 2009

000006Sub egida Ligii  Scriitorilor Filiala Banat , sâmbătă 07.03.2009 a avut loc festivitatea cultural artistică  “Omagiul femeii” în colaborare cu Centrul Judeţean de Resurse si Asistenţă Educaţională Timiş si revista Heliopolis.

Poeţi si scriitori au citit din creaţiile propri.

Doamna Drăgan Doina preşedinta Filialei deschide cea de a doua întâlnire a membrilor prezentând  programul de desfăşurare. Scriitorul Ionel Murariu aduce  un omagiu Femeii şi  înmânează câte o garoafă tuturor femeilor prezente. Doamna  Prof .dr. Lucia Anucuţa directoarea CJRAET si gazda noastră  rosteşte un cuvânt de bun venit  participanţilor arătând  câte lucruri comune ne leagă  prin intermediul scrierilor noastre.000012

De la inceput întalnirea  s-a dovedit a fi  deosebit de selectă, caldă şi cu multe emoţii.

“Esti frumoasa ca o Duminică fără sfârşit” a spus  Doina Drăgan tuturor  doamnelor scriitoare.  Mariana Sperlea aduce un elogiu  femeii, amintind de Ana  Aslan, Ana Ipatescu, etc.   apoi citeste doua creatii originale: “Mamă şi Femeie sunt”. Matei Castiov citeşte o creaţie originală – o poezie inchinată mamei şi o secvenţă din romanul Indezirabil.

Punctul culminant  a fost când prof. Ana  Castiov  a dat tonul la  cântecul “Numai una” pe versuri  de George Coşbuc interpretat de toţi cei prezenţi. Dulcele grai si cântec  românesc al poeţilor noştrii inaintaşi  a răsunat  în toată sala. A fost o feerie.>>>>>

Reclame




Dumitru Velea – Eminescu despre Avram Iancu „Un şir neîntrerupt de martiri”

11 03 2009

„ – Panule – îi zice Eminescu prealiniştitului memorialist al Junimii – tu ştii că-n lumea asta nu este nimic mai interesant decât istoria poporului nostru, trecutul lui, tot-tot este un şir neîntrerupt de martiri…” Şi pentru toţi aceşti Pani, vom zice împreună cu poetul, istoria unui popor o face acest şir neîntrerupt de martiri, de crucificaţi pe ideea ascunsă şi vicleană a istoriei.

Sunt „epoci de tranziţiune”, în care conştiinţa se sfâşie, indivizi şi grupuri sociale se alienează. Ba chiar, popoare. Aceasta se întâmplă, îndeosebi, în epocile postrevoluţionare, ale revoluţiilor eşuate. Individualul, în care străluceşte o clipă universalul, este trădat, ajunge „o podoabă a veacurilor”, cum zice poetul despre martirul Gr. Ghica Voievod, o imagine plastică revelatoare pentru conştiinţa nefericită, pentru „jertfa necurmată”.

Metaforic spus şi nu tocmai, se ştie că „jertfa necurmată” s-a fost solicitată de Absolut „celui ales”, începând de la facerea cortului (a templului) celor mulţi şi sfârşind cu a „cortului” propriu, pe muntele Moira sau pe muntele Căpăţânii. S-a fost solicitată de Absolut, de Tatăl Fiului Său, pentru a se salva nu numai un popor, ci toate seminţiile, pentru a depăşi condiţia de „rob” pentru cea de „prieten”, deschisă infinitului şi spiritului.

Eminescu este cutremurat, văzând istoria noastră ca o „jertfă necurmată”. Şi i-a fost dat poporului nostru ca tocmai prin „jertfa” acestui poet, să se lumineze această tragică şi nefericită condiţie de jertfă, acest şir de martiri. I-a fost dat lui să cutreiere în lung şi-n lat, în lat şi-n curmeziş, de la Nistru la Tisa, şi de la Tisa la Istru întreg ţinutul românesc;>>>>