Diana Popescu:,,Dialoguri privilegiate-Alexandru Florin ŢENE, preşedintele Ligii Scriitorilor din România”

21 09 2009

MARIA DIANA POPESCU: Vă rog, mai întîi, stimate domnule Alexandru Florin Ţene, să vă prezentaţi. Cine trebuie să fiţi pentru cititorii revistei noastre?

Al Florin Tene 2009

Alexandru Fl. Ţene: Specialiştii spun că sănătatea omului este reflectată în ceea ce mănâncă, bea şi…fumează. La cele spuse mai sus  mai adaug  că această creatură dotată cu inteligenţă şi limbaj trebuie să aibă grijă pe deasupra şi de sănătatea şi  hrana spirituală. Lucru mai puţin reflectat în societatea noastră. Eu sunt  ceea ce spunea Nicolae Iorga în Cugetări, acel „Învăţat care se învaţă necontenit pe dânsul şi învaţă necontenit pe alţii”. Sunt produsul şcolii drăgăşănene şi al facultăţilor din Baia Mare şi Târgu Mureş. Sunt cel care în 1959 urcam timid scările spre redacţia revistei Tribuna din Cluj cu un caiet de poezii sub braţ, pe care l-am predat poetului Negoiţă Irimie. Nu după mult timp mi-am văzut poeziile publicate în această prestigioasă revistă, înainte de debutul lui Ioan Alexandru şi Nichita Stănescu. Neştiind că destinul îmi v-a pregăti o surpriză. Soţia mea, poeta Titina Nica Ţene, peste 20 de ani va lucra la acestă publicaţie. Sunt aceala care, elev fiind la Liceul Teoretic

din Drăgăşani, am înfiinţat Cenaclul literar Gib I.Mihăescu din cadrul Casei de Cultură din Drăgăşani. Organele de partid de atunci nu au fost de acord cu numele scriitorului, pe motiv că era interzis, dar, printr-o stratagemă am impus numele acestui scriitor care stătuse pe strada mea şi cu ale cărui fete copilăream. Eram în clasa a XI-a şi îi citisem toate cărţile. Le împrumutasem de la Mira şi Ionica. Sunt acela care am înfiinţat cenaclul „Nord” din Baia Mare, pe când eram student. Subliniez că aceste cenacluri funcţionaeză şi astăzi. Din anul 1980 până în 1987 am fost secretarul cenaclului literar „Lucian Blaga” al Filialei Uniunii Scriitorilor din Cluj-Napoca, alături de scriitorul C. Zărnescu. În anul 2004 am înfiinţat cenaclul literar „Vasile Sav”din cadrul unei secţii a Primăriei Cluj, subordonată Ligii Scriitorilor din România, organizaţie profesională înfiinţată de mine în 2006, alături de alţi 10 scriitori clujeni. Sunt cel care a sesizat apariţia noului curent literar, pe care l-am botezat Globmodernul, ce vine după postmodernism. Este o întoarcere, pe jumătate, la modernism. Fenomen pe care l-am analizat în câteva eseuri publicate în „ „Oglinda literară” şi alte reviste. Toate aceste întreprinderi ale mele au intrat, deja, în tradiţia locurilor,î nscriindu-se în ceea ce spunea Octav Şuluţiu: „O adevărată tradiţie nu este mărturia unui trecut depăşit; ea este o forţă vie, care însufleţeşte şi formează prezentul”.>>>>>





Din activitatea Filialei Banat a Ligii Scriitorilor

9 09 2009

Sâmbătă 05 septembrie 2009, filiala Banat a Ligii Scriitorilor Romani în colaborare cu Revista Heliopolis şi cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Timiş    a organizat o intrunire literară. Fotografie Filiala Banat

Reuniunea a început cu comunicarea  ”Anul Nou Bisericesc” de Prot. Dr. Ioan Bude. Din lucrare amintim motivele pentru care biserica prăznuieşte Anul Nou la 1 septembrie:  1. După tradiţia moştenită din Legea Veche, în această zi s-ar fi început creaţia lumii.   2. În această zi 01 septembrie şi-ar fi început Iisus Domnul activitatea Sa  publică, în sinagoga din  Nazaret.  3.Prăznuirea începutului acestui an bun şi bineplăcut lui Dumnezeu, se face la 01 septembrie cu mulţumire lui Dumnezeu şi pentru toate roadele şi  bunătăţile materiale pământeşti.

Materialul a fost citit de prof. Gabriela Esch.

Cea de a doua comunicare a fost  despre: ”Calenderul Istoric” şi a fost prezentată de scriitorul şi istoricul Ionel Cionchin, viitor membru al Filialei Banat a LSR.

Autorul ne-a făcut cunoscut anul istoric la diferite popoare de-a lungul timpului, calendarul lunar, lunaro-solar,  solar, anul astronomic, şi a amintit un fapt remarcabil şi anume că în anul 1960, în comuna Cumpăna, judeţul Constanţa, a fost descoperit un  cadran solar, în forma unui cap de taur, cu  diviziunile pentru timp trasate între coarne, datat în secolul III p.Chr. şi calculat pentru latitudinea de 44° şi 7’’, şi care indica ora, ziua solstiţiului de vară, echinocţiile de primăvară şi toamnă.>>>>





Simpozionul literar ”Familia ŢENE-scriere cu lumină”

9 09 2009

În organizarea Primăriei municipiului Drăgăşani

Simpozionul literar”Familia ŢENE-scriere cu lumină”

În data de 26 septembrie a.c. orele 11 are loc în Sala Mare a Primăriei municipiului Drăgăşani, judeţul Vâlcea, simpozionul literar “Familia Ţene-scriere cu lumină”.Această manifestare culturală organizată de Primăria municipiului Drăgăşani,Consiliul Local şi Liga Scriitorilor din România are loc cu ocazia împlinirii a 50 de ani de activitate literară şi 45 de ani de căsătorie a familiei de scriitori Titina Nica Ţene şi Al.Florin ŢENE, cu participarea acestora şi a fiilor lor scriitorul Dr.Ionuţ ŢENE şi specialistul în imagine Val.Florin ŢENE.

Vor lua cuvântul ing.Cristian Nedelcu,primarul municipiului Drăgăşani şi Dr.Pavelescu Alin Viorel,consilier.

Se vor lansa cărţile recent apărute”Scaunul harului” de Titina Nica ŢENE,Ziua  a şaptea după Artur” de Al.Florin ŢENE şi “Clujul universitar în memoria colectivă-1944-1948” de Dr.Ionuţ ŢENE.

Vor conferenţia despre cărţile acestora şi activitatea lor literar-culturală scriitorii:Doru Moţoc, Petre Petria, Eugen Petrescu, prof.Emil Istocescu, Teodor Barbu şi Dr.Valeriu Dinculescu.

În încheierea programului va urma un recital poetic-muzical susţinut de scriitorii sărbătoriţi  şi  proiecţa filmului Familia mea, regia,imaginea şi scenariul Val.Florin Ţene.





Karin Drăgaş – Medalionul literar”Familia ŢENE-scriere cu lumină”

9 09 2009

La Cenaclul Vasile Sav , Medalionul literar”Familia ŢENE-scriere cu lumină

La Centrul de Zi pentru Vârstnici nr.2  în cadrul şedinţei Cenaclului literar “Vasile Sav” din data de , miercuri,29 septembrie, orele 11,v-a avea loc Medalionul literar”Familia ŢENE-scriere cu lumină”,organizat cu prilejul împlinirii a 45 de ani de căsătorie,50 de ani de activitate literară şi marcarea a 5 ani de activitate a Cenaclului literarVasile Sav”.Vor citi din lucrările lor scriitorii:Titina Nica ŢENE, Dr.Ionuţ ŢENE şi Al.Florin ŢENE, preşedintele cenaclului şi al Ligii Scriitorilor din România.Se vor lansa ultimile cărţi ale acestor scriitori, apărute de curând. Vor vorbi desprte autorii sărbătoriţi şi cărţile lor:Maria Bobină, prof.Vasile Sfârlea, scriitorii:Ionel Andraşoni, Ioan Benche, Ion Constantinescu, Gavril Moisa,etc.

În continuare se v-a proiecta filmul Familia mea,scenariu, regie şi imagine Val.Florin Ţene(Antena 1).

Îşi dă concursul Grupul Vocal”Speranţa”, condus de prof.Modest Vişoiu ,care v-a interpreta şi un cântec pe versuri de Titina Nica ŢENE.

Karin Drăgaş





SIMPOZIONUL LITERAR -MUZICAL ,,Familia ŢENE-Scriere cu lumină”

9 09 2009

Primăria Municipiului Drăgăşani

Consiliul local al Municipiului Drăgăşani

LIGA SCRIITORILOR din ROMÂNIA

SIMPOZIONUL LITERAR -MUZICAL

Familia ŢENE-Scriere cu lumină,

Cu participarea scriitorilor:

AL. FLORIN ŢENE – Preşedintele Ligii Scriitorilor Din România

Titina Nica Ţene,

Dr. Ionuţ Ţene şi specialistul în imagine: Val.Florin Ţene.

Vor lua cuvântul:ing.Cristian Nedelcu-primarul municipiului Drăgăşani

şi Dr.Pavelescu Alin Viorel.

Vor conferenţia scriitorii: Doru Moţoc,  prof.Emil Istocescu,

Teodor Barbu, Eugen Petrescu,Petre Petria

şi Dr.Valeriu Dinculescu.

Urmează filmul FAMILIA MEA, regia, imaginea şi scenariul: Val. Florin ŢENE

Această acţiune culturală are loc în Sala Mare a PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI DRĂGĂŞANI

sâmbătă, 26 septembrie 2009,orele 11.00





O nouă apariţie AGORA LITERARĂ nr. 4

5 09 2009

Citeşte aici>>>>AGORA LITERARĂ Nr. 4 – revista Ligii Scriitorilor din România