Al.Florin Ţene:,,În organizarea Ligii Scriitorilor din România – Lansare de carte la Cercul Militar din Dej”

27 11 2010

În după amiaza zilei 25 noiembrie, a.c.când norii cenuşii anunţau prima ninsoare a acestei ierni, un grup de scriitori clujeni, membrii Ligi Scriitorilor din România, s-au urcat în personalul, cu mers de accelerat, Cluj-Sighetu Marmaţiei, pentru a participa la lansarea romanului “Vitralii de gheaţă “de Gheorghe Luchian-D`Aquila, membru al Ligii Scriitorilor, Filiala Cluj.

Într-o sală plină cu iubitori de literatură, printre care şi membrii Cenaclului l iterar”Radu Săplăcan “şi ai Ligii Scriitorilor: Raveca Vlaşin, Elena Mereuţă, Borsal Maria, Al.Cristea, I.Mihuţ, Aurel Podaru, etc. Şedinţa a fost deschisă de reprezentantul Cercului Militar Dej, domnul Ioan Dordoi. În cuvântarea sa a subliniat importanţa acestui eveniment, după care a dat cuvântul profesorului Şimon Ioan, ce a făcut o analiză pertinentă acestui roman memorialistic.În continuare scriitorul şi critical literar Al.Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor din România a vorbit despre opera scriitorului Gheorghe Luchian-D`Aquila, formată din romanele “Această femeie“, “Amintiri din casa galbenă “ şi ”Batracienii “, în contextul general al operelor membrilor Ligii. Acesta, a arătat că Gheorghe Luchian-D`Aquila este unul din miile de creatori proveniţi din România profundă, din acea tainică Românie, ce nu apar pe micul ecran, sau pe primele pagini ale revistelor, cu emfază, cum o fac unii, este acel creator ce prin  prin creaţia lui pune “cărămidă “ după “cărămidă “ la ridicarea edificiului cultural al neamului nostru. Profesoara Luminiţa Toader a citit un fragment semnificativ din această carte, iar profesorul Heydi Csaba a analizat romanul din punctul de vedere al conexiunilor cu alte asemenea lucrări din literatură.

Această frumoasă şi interesantă acţiune culturală s-a bucurat de aprecierea numerosului public dejan prezent în sală. Fapt ce confirmă aprecierea noastră că în municipiul Dej,( fosta capitală a comitatului Solnoc-Dăbâca), oamenii de cultură şi scriitorii de aici sunt, pe drept cuvânt, urmaşii lui Aurel Pavel Banuţ, cel care în 1902 a înfiinţat la Budapesta revista” Luceafărul“.

Ne-am întors cu acceleratul de seară cu dorul de Cluj şi speranţa că invidiile şi animozităţile dintre oamenii de cultură se vor estompa în folosul comunităţii, aşa cum noaptea acoperea norii ce pregăteau prima ninsoare, că numai Dumnezeu şi istoria are dreptul să ne judece.

Al.Florin Ţene

Reclame

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s