Al.Florin ŢENE:,,Programul Festivalului Internaţional “The Art Be Human-Poezie, artă contemporană şi muzică “organizat de Liga Scriitorilor Români în Elveţia”

20 05 2011

                     În perioada 1-3 iulie a.c. Liga Scriitorilor Români în colaborare cu scriitoarea Daniela Voicu şi Albin Zurfluh, având ca parteneri Attinghausen Turismus şi revista “Armonii Culturale “ organizează în localitatea Brusti Attinghausen, 6468, din Elveţia Festivalul Internaţional “The Art Be Human-Poezie, artă contemporană şi muzică “ la care participă scriitori, membri ai Ligii Scriitorilor Români şi ai Uniunii Scriitorilor       , din România, Germania, Elveţia, Argentina, USA şi Italia, muzicieni şi artişti plastici.

                     Pe data de 1 iulie se va viziona expoziţia de lucrări plastice şi fotografie deschisă la Galeria de Artă, unde vor expune: Ionel Jinga( România), Gabriella Hohendahl (Elveţia), Victoria Duţu (România ), Harry Klinkers ( Olanda) şi Ileana Sima jr.(România ).

                     După care va urma lectură publică unde Angela Baciu (România ) îşi va prezenta ultima carte apărută, Gabi Rădoiu ( Germania), va citi un eseu, Sebastian Duică( Germania), poezie, George Mario Angelo( SUA ), poezie, Petru Jipa (Germania ), poezie, Patricio Schwanec( Argentina), va prezenta un scurt documentar, Andrea Cacciavillani ( Italia), va prezenta ultima sa apariţie editorială. Seara se va încheia cu un concert sinfonic.

                     A doua zi se vor vizita înprejurimile iar după amiază în ambientul Galeriei de Artă vor lectura din lucrările lor: Sebastian Drăgan( Germania), poezie, Manuela Muller,(Elveţia ), poezie, Milescu Victoria ( România), poezie, Alexandru Birou (România ), poezie, Camelia Ioniţă( Elveţia), poezie, Iulia Popescu( Elveţia ), poezie, Vasilica Mitrea (România ), poezie şi Daniela Voicu ( România), poezie.

                     Cu această ocazie, prin internet, Al.Florin Ţene va vorbi  despre activitatea Ligii Scriitorilor şi despre Cluj-Napoca, viitoare Capitală Culturală europeană.

                     Festivalul se va încheia cu un concert susţinut de Jurg Odermatt din Elveţia.

 

                                                                                Al.Florin ŢENE

 

Reclame

Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s