EVENIMENT EDITORIAL

23 07 2011

La Editura „Dacia XXI” a apărut un excepţional Dicţionar bibliografic, ce cuprinde biografia şi datele relevante a nu mai puţin de 200 de autori, membrii ai Ligii Scriitorilor români. Colectivul ce a lucrat la acest dicţionar (Nicoleta Avram, Izabela Cerchezan, Andrei Cete, Sandra Cibicenco,  Mădălina Olteanu, Andreia Precub, Roxana Roman) este coordonat de Anda Dejeu, directorul editorial al Editurii Dacia XXI. Consilier editorial este Dl. Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor Români, iniţiatorul proiectului, proiect ce va aduna, în final date semnificative despre viaţa şi activitatea literară a membrilor Ligii, în trei volume. Apărut în condiţii grafice deosebite, dicţionarul este aşteptat cu nerăbdare, el fiind deschizătorul de drum al unor proiecte de anvergură, de la dezvoltarea unor colecţii deja existente cum este Dual, până la iniţierea altora cu totul noi cum sunt: „Punctul pe i”, „Fotograme”, etc. şi apariţii a unor antologii literare, tematice, în măsură să dea seama de valoarea scriitorilor incluşi în acestea.

Reclame

Acțiuni

Information

2 responses

23 07 2011
Moscu Marin

Felicitari! Lumina soarelui da viata chiar si inchipuirii. Un dictionar reprezinta broboane de roua pentru sclipirea nationala.Rodii pline de gust si sat trebuie sa crasneasca si intre gingiile infometate de literatura, literatura sufletului meu cu aura de dac.

25 07 2011
Monica Muresan

Mă alătur felicitărilor, cu bucuria de a vedea cum prin viaţă proiectele culturale ale Ligii !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s