Sabin BODEA:,,Scriitorul Al.Florin Ţene a primit DIPLOMA DE EXCELENŢĂ din partea Senatului Universităţii de Vest “Vasile Goldiş “din Arad”

8 10 2011

 

 

Vineri, 7 octombrie, la rectoratul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş “, din Arad, s-a desfăşurat un eveniment deosebit, conţinând un bogat program cultural.În prezenţa membrilor Senatului Universităţii, a corpului academic al acestei importante instituţii de învăţământ superior, a domnului prof.univ.Vasile Man, directorul Editurii “Vasile Goldiş“ university press, a scriitorilor din oraşul de pe malul Mureşului, a unui public iubitor de literatură şi a opt televiziuni, a avut loc un triptic cultural, organizat de filiala Arad a Ligii Scriitorilor.

În deschiderea acestei manifestări, prorectorul Universităţii, mai sus amintite,  domnul prof.univ.dr.Iovan Marţian a înmânat DIPLOMA DE EXCELENŢĂ a Universităţii de Vest “Vasile Goldiş “, semnată de rector Prof.Univ.Dr. Aurel Ardelean, scriitorului Al.Florin Ţene, membru corespondent al Academiei Americană Română, preşedintele Ligii Scriitorilor Români, ca drept  recunoaştere a “impresionantei Dvs, operă literară, publicată în cele 48 de volume şi reviste literare din ţară şi străinătate, contribuţia adusă culturii române prin înfiinţarea Ligii Scriitorilor Români, a cărei fondator sunteţi, prestigiul de care vă bucuraţi- onorat prin numeroase premii naţionale şi internaţionale, pentru tot ce faceţi spre lauda limbii române prin cultură, Senatul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş“ din Arad a hotărât să vă acorde: Diploma de Excelenţă a Universităţii de Vest „ Vasile Goldiş“.( extras din Laudatio semnat de rectorul Universităţii, prof.univ. dr.Aurel Ardelean. ).

Despre preşedintele Ligii Scriitorilor a mai vorbit prof. Vasile Man, directorul Editurii “Vasile Goldiş “, university press, redactorul şef al anuarului Studii de Ştiinţă şi Cultură, în care a publicat, de-alungul anilor, şi Al.Florin Ţene, şi Sabin Bodea, preşedintele filialei Arad a Ligii Scriitorilor şi directorul revistei”Viaţa de pretutindeni “.>>>>>>>>>>

Reclame