Al.Florin ŢENE: Medalionul literar, muzical şI istoric “Momentele fundamentale ale Unirii Românilor în istorie “

25 01 2012

În organizarea Fundaţiei Protecţiei Sociale Generale din România, Filiala Judeţului Cluj, ( Preşedinte col.rtr.ing., ec.Nicolae C. Grosu) şi cu participarea Ligii Scriitorilor Români ( preşedinte Al.Florin Ţene), a avut loc, în data de 24 ianuarie,  la Hotel Napoca medalionul literar, muzical şi istoric “Momentele fundamentale ale Unirii  Românilor în istorie. “
Manifestarea s-a deschis cu intonarea Imnului României şi Hora Unirii cântate de Corala Universitaria, condusă de prof.Doina Miclea, prezentator fiind prof.univ. Alexandru Stănescu.
Au ţinut comunicări pe această temă: prof.univ. Alexandru Matei, prof.univ.Onofrie Vinţeler, scriitorul Al.Florin Ţene, cercetător  drd.Vasile Lechinţan, col.r. Constantin Mancaş şi col.r. Nicolae C.Grosu, care a şi coordonat întreaga acţiune.
Între comunicări  au concertat: Corul elevilor de la Liceul HOREA, Corala UNIVERSITARIA a căror melodii aveau ca temă Unirea Principatelor, iar poetul Al.Florin Ţene a recitat poezii, din creaţia proprie, pe această temă.
Manifestarea s-a bucurat de succes din partea numerosului public.                





Doina Drăgan – Întâlnirea din 14 ianuarie 2012 la Timişoara

25 01 2012

Ţinând cont că  data de 15 ianuarie este considerată Ziua culturii, dar şi aniversarea poetului nepereche Mihai Eminescu, filiala Timişoara  a organizat intâlnirea cu următoarea  ordine de zi :

1.Comunicarea: ”Zamolxis şi Eminescu genii ale poporului roman” autor Ionel Cionchin 

2.Înmânarea premiilor Concursului Eminescu şi 3 Moment cultural Eminescu. 

S-au obţinut  următoarele premii:

Premiul de excelenţă pentru eseu:Ionel Cionchin-Timişoara,

Premiul de excelenţă pentru poezie:Sorin Olariu-Las Vegas SUA,

Marele premiu pentru poezie şi eseu Mariana Sperlea Dumbrăviţa Timiş,

Premiul I pentru poezie pentru Vasile Barbu Uzdin Serbia,

Premiul II pentru poezie Ion Vasile Indrigău Timişoara,

Premiul III pentru poezie pentruGheorghiţa Durlău ,Puranii de Sus  Teleorman,

Premiul I pentru eseu pentru Armand Ciprian Sperlea Dumbrăviţa Timiş,

Premiul II pentru eseu şi poezie pentru Violeta Cadar Secoşan Timişoara.

S-au mai acordat premii speciale pentruViorica Bordianu Rădăuţi Suceava,Daniela Ciobotaru ,Iosif Kovaci, Livia Maria Ilcău, Maria Martinescu Sadovan Francisc Marton, şi Rodica Pop din Timişoara.  Premianţii  au citit din lucrările lor. 

La punctul 3, au mai citit din alte lucrări despre Eminescu,scriitorii: Ion Murariu, Mihai Ţopa, şi Mariana Strungă.

Întâlnirea următoare va fi în 04.02.2012.





Karina Drăgaş: A apărut o nouă revistă a Ligii Scriitorilor, “CARPATICA “

25 01 2012

La îndemnul  şi sfaturile preşedintelui Ligii Scriitorilor, scriitorul Al.Florin Ţene, ca fiecare din cele 32 de filiale din ţară şi străinătate, să aibă câte o revistă de cultură, prin care să promoveze valorile literare locale şi naţionale, Filiala Argeş şi Vâlcea, au hotărât să editeze revista  trimestrială “CARPATICA “,( Revistă literar artistică a Ligii Scriitorilor din România şi de expresie română de pretutindeni), al cărui prim număr a apărut zilele acestea. Având ca fondatori pe scriitorii Vasile Ghilencea şi Petre Petria, preşedinţii celor două filiale,( Filiala Vâlcea mai editează o revistă, “Memoria slovelor “.) şi având ca redactori pe: Mariana Zavati Gardner, (Anglia ), Ioan Miclău (Australia ), Vavila Popovici (Canada ), Marilena Manşală şi Cornelia Cănuleci ( Franţa), Luise Scharsach ( Germania) , Olimpia Danciu (Italia ), Al.Bodolică ( Republica Moldova), Vasile Barbu(Serbia ), Riad Awwad (Siria ), Florentin Smarandache ( S.U.A.) şI Ana Radic Rapnnskz ( Ungaria), revista are o ţinută grafică deosebită şi un bogat sumar.
    Publicaţia se deschide cu un editorial semnat de Vasile Ghilencea în care face o analiză a activităţii de până în prezent a celor două filiale, Argeş şi Vâlcea, subliniind asupra activităţilor programate pentru acest an.”Din lirica inegalabilului Vasile Militaru “ sunt publicate, alături de fotografia autorului, poeziile “Moş Andrei “ şi “ Icoană scumpă“, continuând cu pagini de poezii semnate de Carmen Vărăşcanu, Nic. Petrescu, Romel Stăncioiu, Constantin Vărăşcanu, George Baciu şi Sabina Marinovici. Eseuri şi proză semnează Vasile Dorin Ghilencea, Octav Onicescu, Constantin Geantă, Steluţa Istrătescu, Ion Dincă, Ion Lică-Vulpeşti, Nicolae Cosmescu, Riad Awwad, Ion Hiru, Ovidiu Ghidirmic, Cristina Verona Diculescu, Elena Vlad, Anca Stoiculescu, etc.
    Aşa cum s-a subliniat de nenumărate ori, Liga Scriitorilor promovează idea democratizării mişcării literare din societatea românească, respingând monopolul asupra acestui domeniu.În acest sens această revistă publică materiale semnate de autori din diferite organizaţii profesionale, inclusiv membrii ai Uniunii Scriitorilor.
    De remarcat faptul că primul număr al acestei reviste are ca tematică constantă: Respect pentru Demnitatea Femeii, mesaj ce-l descoperim în toate poeziile, prozele, eseurile şi articolele publicate. Remarcăm faptul că prin această publicaţie, numărul revistelor editate de Liga Scriitorilor Români a ajuns la 15.
    În continuare,  redacţia revistei şi-a propus ca în fiecare număr să promoveze o tematică anume ce interesează societatea românească.





Lista cu nominalizările pentru premiile Ligi Scriitorilor Români pentru anul 2011

25 01 2012

Nominalizările sau făcut din diversitatea cărţilor apărute în anul 2011, sosite pe adresa Ligi Scriitorilor, de către o comisie de critici literari, membri ai Ligi Scriitorilor.Au fost luate în consideraţie cărţile sosite pe adresa noastră până la 1 ianuarie 2012, indiferent din ce organizaţie profesională fac parte autori, Liga Scriitorilor, Uniunea Scriitorilor, ş.m.d. Motivul fiind că aceste cărţi au fost scrise pentru cititorii români, în interiorul Literaturii Române, şi nu pentru o anume asociaţie scriitoricească. Liga Scriitorilor militând pentru spiritual democratic în lumea scriitorilor a adoptat acest principiu încă de la înfiinţare prin Statut.
                    Debut în poezie
    “ Ochi de copil“, de Maria Lucia Rebreanu
                    Proză
    “Contra răului din noi “, de Grigore Avram
    “ Taumaturgul şi Mir“, de Florin Oprea Sălceanu
    “ Îmi amintesc şI îmi imaginez“, de Mariana Brăescu Silvestri
    “8 proze scurte “, de Zeno Ghiţulescu
    “De vorbă cu inima ta “, de Vasile Dorin Ghilencea
    “ Proprietatea e sfântă“, de Emil Bucureşteanu
>>>>>>>>>>>