–Al.Florin Ţene:Sub egida Ligii Scriitorilor Români Atelier literar”CEREMONII TRANSILVANE“ la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu “ din Baia Mare

30 04 2013

Când genele zilei încă nu se deschiseseră şi lacrimile cerului curgeau pe parbrizul automobilului condus 2013-04-30_234327de poetul Ioan Cărăşel, în care se aflau scriitorii  Al.Florin Ţene şi Voichiţa Pălăcean Vereş, în data de sâmbătă 6 aprilie, părăseau Clujul îndreptându-se spre Baia Mare. Aceştia fiind invitaţi de Filiala Maramureş a Ligii Scriitorilor şi Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu “ pentru a participa la Atelierul Literar ”Ceremonii Transilvane “, care se desfăşoară şi sub egida publicaţiei CITITOR DE PROZĂ-Republica Artelor.

            Automobilul înfăşura distanţele pe roţi, săgetând ploaia, iar noi discutam, să ne treacă timpul mai uşor, pe fond de muzică populară ard2013-04-30_234352elenească, despre istoricul şi oamenii din localităţile mai principale prin care treceam. La Bonţida ne-am amintit de Castelul renascentist Banffy, donat acestei familii de regale Sigismund de Luxemburg la 1387, trecând prin  Gherla am vorbit de pictorul Sorin Spiridon Gâtu şi icoanele lui din bisericile maramureşene.La Dej ne-am amintit de poeta Raveca Vlaşin, de prozatorul Gheorghe Lucian D`Aquila şi de regretatul critic literar Radu Săplăcan. Uneori priveam prin parbrizul maşinii şi mişcările ritmice ale ştergătoarelor schimbau secvenţă după secvenţă, parcă dintr-un  film cu  călătoria de întoarcere a lui Ulise, când câmpurile păreau o mare peste care norii coborâseră. La Jibou ne-am adus aminte de latinistul Vasile Sav şi renumita Grădină Botanică, iar la Ulmeni am vorbit de preotul scriitor Radu Botiş şi revistele lui de pe internet.

            Ajunşi la Baia Mare şi parcând în faţa monumentalei clădiri a Bibliotecii Judeţene”Petre Dulfu “, cerul parcă obosise să tot plângă.Aici am fost întâmpinaţi de scriitoarea şi criticul literar Virginia Paraschiv, vicepreşedinta Filialei Maramureş a  Ligii Scriitorilor, de dr. Mihai Ganea, preşedintele filialei şi de  directorul Bibliotecii prof. dr.Teodor Ardelean. >>>>>>>>>>>>>>


Acțiuni

Information

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s