Agenda filialelor LIGII SCRIITORILOR

Filiala Norfolk-Anglia

Filiala Ligii Scriitorilor din Anglia în colaborare cu scriitorul Dumitru Velea,membru al filialei Hunedoara,a promovat pe poeta Mariana Zavati Gardner care a publicat la Editura CONTRAFORT din Craiova un volum de poezii intitulat Vise la minut cu o amplă postfaţă semnată de cunoscutul poet,dramaturg şi eseist Dumitru Velea,intitulată Mariana Zavati Gardner-poeta călătoriei.

Filiala Australia

Preşedintele filialei poetul şi prozatorul Ion Miclău într-o colaborare strânsă cu conducerea LIGII SCRIITORILOR a publicat creaţiile literare ai multor membrii ai Ligii în revista online Iosiv Vulcan.Astfel au publicat în această revistă următorii:dr.Al.Stănciulescu-Barda,Al.Florin Ţene,Ştefan Dumitrescu,Titina Nica Ţene,radu Mihai Crişan,ben Todică,Dimitrie Grama,Corneliu Mihai-Lungu,etc.

Trebuie să remarcăm strădania preşedintelui acestei filiale Ion Miclău de a îngrijii şi îmbogăţii cu fond de carte românească Biblioteca Mihai Eminescu din Australia al cărui custode este.

Filiala Arad

Sabin Bodea,preşedintele Filialei Arad a editat la Editura Viaţa arădeană, pe care o conduce, Cărticica de dat în leagăn gândul ,povestiri onirice,de Al.Florin ŢENE.Tot odată trebuie să remarcăm că această editură a sprijinit pe mulţi scriitori, membrii ai Ligii ,pentru a le publica cărţile şi organiza lansările lor în spaţiile culturale din judeţul Arad.

*

Filiala Argeş

La Domneşti,duminică 13 iulie a.c.,la Casa de Cultură,în prezenţa unui numeros public ,inclusive ,fiind prezentă conducerea Filialei Argeş din Piteşti,şi a celor din Rm.Vâlcea,începând cu ora 10 s-a desfăşurat o amplă manifestare organizată de inimoşii scriitori Ion.C.Hiru şi George Baciu(membrii ai Ligii Scriitorilor,filiala Argeş),editorii interesantei reviste Pietrele Doamnei, sa desfăşurat o amplă manifestare culturală.Cu acest prilej a fost dezvelit bustul din bronz al compozitorului,dirijorului şi profesorului Alfons Popescu,mare personalitate locală,judeţeană şi naţională,precum şi premierea câştigătorilor Concursului naţional de poezie,proză,eseu,reportaj literar,epigramă,umor,film de scurt metraj,heraldică şi vexilologie,fotografie şi pictură-PE ARIPILE DOR DOMNESC,ediţia I-a,Domneşti.A participat corul PRELUDIU dirijat de maestrul Voicu Enăchescu.

Filiala Cluj

Filiala Cluj a LIGII SCRIITORILOR a organizat în data de 10 aprilie a.c.,la Casa Municipală de Cultură Cluj-Napoca, lansarea volumelor 26,27 şi 28 Personalităţi române şi faptele lor de Constantin Toni Dârţu(preşedintele filialei Iaşi a Ligii Scriitorilor),la care au participat un numeros public venit din toate colţurile ţării.Manifestarea a fost condusă de Al.Florin Ţene.Au vorbit:prof.dr.doc.Crioşan Mircioiu,prof.univ.Alexandru Moraru,chestor ,secretar de stat,Pavel Abraham , pictorul Sorin Spiridon Gâtu,autorul acestor dicţionare,Constantin Toni Dârţu ,şi mulţi alţii.

*

Joi 27 martie ,în sala mare a Primăriei din Turda,sub egida Primăriei turdene şi a LIGII SCRIITORILOR din România a fost organizată întâlnirea literară din cadrul PRIMĂVERII CULTURALE TURDENE.Cu această ocazie au fost lansate cărţile:Epigrame-Vasile Langa ,ediţie postumă îngrijită de V.Vişinescu şi I.Bindea,Nălucirile cavalerului de Mircea I.Casimcea ,Universul prozei lui V.Voiculescu de I.Podosu şi revistele de cultură Tur d’Art nr.3 şi Oraşul.Au vorbit autorii acestor cărţi,Al.Florin Ţene şi Gavril Moisa,secretarul general al LIGII SCRIITORILOR.

Filiala Dâmboviţa

Ion Iancu Vale preşedintele filialei din Târgovişte ne informează ca s-a împlinit un an de la apariţia revistei Climate literare,pe care o editează,revistă premiată cu diploma”Pamfil Şeicarupentru literatură 2008.În paginile acestei interesante reviste regăsim multe nume de scriitori,membrii ai Ligii Scriitorilor.

Filiala Vâlcea

În ultima perioadă filiala Vâlcea a Ligii Scriitorilor a organizat lansarea următoarelor cărţi:Vâlcea Ţara lupilor getici de Eugen Petrescu,manifestare la care a fost prezent şi preşedintele Ligii,scriitorul Al.Florin Ţene,şi Monografia judeţului Vâlcea de Petre Petria,preşedintele filialei LIGII SCRIITORILOR Vâlcea.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s