Dezbatere iniţiată de LIGA SCRIITORILOR din România

LIMBA  ROMÂNĂ  ŞI  REFORMA  ÎNVĂŢĂMÂNTULUI

Motto:  “Preeminenţa lingvisticii este larg recunoscută în ceea ce s-a încercat deja în domeniul social. Şi nu datorită unei superiorităţi intrinseci, ci pur şi simplu pentru că, odată cu limba, ne situăm la baza oricărei existenţe relaţionale.”

”ÉMILE BENVENISTE, Probleme de lingvistică generală, Vol.II, p.21

La Conferinţa Sindicatului Salariaţilor din Învăţământ Bucureşti, domnul profesor „Gheorghe Izvoranu, preşedintele FSI Spiru Haret, a acuzat faptul că reforma educaţiei a fost redusă la descentralizare şi că sunt uitate problemele importante precum curriculumul, programele, finalitaţile procesului de învăţământ, cerinţa societăţii pentru viitor.” (Trib.Inv. 994/2009, p. 6) La cele enumerate, ne permitem să mai adăugăm că sunt uitate cu nonşalanţă chiar cerinţele prezentului ale cărui evenimente se derulează din ce în ce mai repede.

Lipseşte, de fapt, concepţia unitară care să asigure la nivelul MECI elaborarea sistemului coerent de măsuri cerut de amplele şi rapidele transformari europene. Fără acest efort propriu de concepţie, care să pornească de la specificul şcolii româneşti şi de la specificul spiritualităţii noastre pentru a ne compatibiliza cu aspiraţiile general europene, vom înregistra întârzieri insurmontabile în educarea tinerelor generaţii.

A educării tinerelor generaţii şi nu numai a lor, de vreme ce noi toţi, de la mic la mare, trebuie să ne însuşim din mers statutul de cetăţean responsabil al Europei Unite. Această responsabilitate se învaţă şi, ca orice proces de învăţare, parcurge drumul de la simplu la complex, adică de la cadrul restrâns al patriei mai mici, la cadrul lărgit al Europei Unite. Oricine contestă importanţa patriotismului la scară redusă subminează, cu certitudine, aptitudinea de a te consacra edificării şi dăinuirii patriei lărgite la întregul continent.

Dar patria nu există doar în plan geografic, ci şi în plan spiritual, ceea ce presupune conştiinţa identităţii naţionale de care nu trebuie să ne temem, după cum a arătat Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, în alocuţiunea pe care a rostit-o în faţa Camerelor reunite ale Parlamentul României şi a reprezentaţilor corpului diplomatic, în ziua de 4 februarie 2008, când Domnia Sa a precizat: „Prietenia noastră arată calea către o Uniune Europeană unde identităţile sunt puse în valoare de bogăţia cu care venim. Dumneavoastră sunteţi mândri că sunteţi români, noi suntem mândri că suntem francezi. Nu trebuie să negăm diferenţele, dar să ne sprijinim pe complementaritate. Europa nu trebuie să se teamă de identităţile naţionale, ci trebuie să strălucească în toată lumea.”

Şi va străluci mai ales dacă complementaritatea se va întemeia pe compatibilitatea noastră funciară ca membri ai marii familii numite indo-europeană. Este o familie definită în primul rând pe considerente de ordin lingvistic şi de aici importanţa studiilor de limbă şi de cultură în actuala etapă a refomei învăţământului. Studii de limbă, dar nu oricum, ci pornind de la DICŢIONARUL ETIMOLOGIC AL LIMBII RORMÂNE elaborat de domnul Mihai Vinereanu pe baza studiilor de indo-europenistică, primul şi, ca atare, singurul dicţionar care reflectă esenţa identităţii noastre culturale. Cu privire la importanţa acestui dicţionar domnul prof. univ. dr. Constantin Frâncu, Şeful catedrei de lingvistică generală din Univ. Al.I. Cuza – Iaşi, arată în mod tranşant că: „spre deosebire de alte dicţionare (DA, DLR, DEX), [Dicţionarul Vinereanu] explică etimologiile şi evoluţiile de sens în mod logic şi plauzibil. În concluzie, considerăm că această lucrare lexicografică va deveni, cu siguraţă, un punct de referinţă in literatura de specialitate.”

A trecut aproape o jumătate de an de la apariţia acestui dicţionar şi nu se înregistrează nicio reacţie din partea marilor noastre foruri cultural-ştiinţifice.  MECI, Ministerul Culturii, Universitatea şi Academia Română tac cu privire la acest excelent dicţionar, în schimb se scriu articole elogioase despre câte unul dintre aceste foruri, iar în contrapartidă se strigă HAOS, arătând cu degetul spre alţii.

Unde sunt sistemul informaţional al ministerului, dar şi metodologia de elaborare a unor decizii prin care să se valorifice preţioasele iniţiative venite din teritoriu? Chiar nu s-a înţeles că fiecare din slujitorii şcolii româneşti este un potenţial colaborator cu multă ştiinţă de carte şi foarte multă experinţă? Ei nu sunt nişte trepăduşi nevolnici, ci reprezintă elita intelectualităţii româneşti. Ei nu sunt prestatori de servicii, chiar şi educaţionle, ci sunt mentorii şi dascălii întregului neam, chemaţi în acest moment să edifice Europa Unită. În primul rând pentru dumnealor ne-a reamintit IPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, cu ani în urmă  (28/12/2006 14.30.32) că:

Sanctitatea Sa Ioan Paul al II-lea, într-o intervenţie din 2003 adresa poporului român acest mesaj: „În timp ce se pregăteşte să devină parte din structurile europene, poporul român are datoria de a-şi aminti că nu are doar ceva de primit dar are şi obligaţia morală de a împărtăşi bogăţia sa spirituală, culturală şi istorică, în beneficiul unităţii şi vitalităţii întregului continent”. În acest fel, România va putea să aducă aportul ei atât la realizarea proiectului european cât şi la trasarea marilor linii ale caracterului sau ale sufletului european.

Or, bogăţia spirituală, culturală şi istorică sau trasarea marilor linii ale sufletului european, pe care le avea în vedere Papa, nu pot face obiectul prestaţiei, ci al vocaţiei.

Despre marea importanţă a proceselor educative vorbeşte şi Urs Altermatt în Previziunile de la Sarajevo (pag.14), care consemnează faptul verificat de viaţă că mecanismele economice de piaţă liberă nu sunt suficiente pentru a crea democraţie, iar Antoine de Saint-Exupéry mergea mai departe pentru a demonstra în Citadela (ediţia 1977, p. 37-38, 27, 194 etc.) că numai idealul unei înfăptuiri comune îi uneşte pe oameni, în timp ce averile îi învrăjbesc. Dacă la toate acestea mai adăugăm că în alocuţiunea sa preşedintele Franţei a ţinut să sublinieze şi chiar să alerteze că „nu avem timp să aşteptăm. Planeta este deja pe marginea prăpastiei… Europa trebuie să arate că poate exista dezvoltare… fără să stricăm echilibrul planetei.”, vom înţelege, odată în plus, că accentul unităţii europene cade, de acum încolo, pe dezvoltarea culturală şi armonizarea culturilor.

Dar pe acest drum al armonizării interculturale primul prag care trebuie depăşit pe baza unor criterii ontologice este pragul etnofeudalismului lingvistic, ceea ce presupune o foarte bună cunoaştere a limbii române definită în relaţie cu celelalte limbi din Europa, condiţie fără de care nu se poate trece la înfăptuirea reformei nu numai în învăţământul românesc, ci în întregul învăţământ european. Nu numai noi, ci tot învăţământul european trebuie să ştie şi să ţină cont de cercetările domnului Martin Maiden profesor universitar la Cambridge şi la Oxford, care, după ce a participat în Iaşi la Simpozionul Internaţional Identitatea limbii şi literaturii române în perspectiva globalizării, a declarat pentru revista Convorbiri literare din luna mai 2003: „sunt absolut convins că o lingvistică romanică în cadrul căreia nu se află pe primul plan şi limba română este o absurditate.” În aceiaşi termeni superlativi s-au exprimat şi alte somităţi, cum sunt finlandezul V.Kiparski, francezul J.Goudet sau suedezul Alf Lombard care fiecare în parte ajung la concluzia că limba română, mai mult ca oricare altă limbă, prezintă importanţă fundamentală pentru lingvistica generală (Gh.Bulgăr, Comunicările Hyperion, 1993). În spiritul acestor concluzii la care s-a ajuns punând în balanţă toate limbile lumii, mai noi sau mai vechi, dicţionarul Vinereanu probează că elementele de sinteză lingvistică, numite rădăcini proto-indo-europene (PIE), deseori se suprapun peste rădăcinile cuvintelor româneşti, iar dacă se face apel la elemente de genetică lingvistică se constată că în anumite cazuri aceste rădăcini PIE îşi datorează existenţa cuvintelor româneşti, aşa cum am arătat cu alte ocazii (vezi cuvântul românesc cloambă cu înţelesul de „creangă” care ca bază de metaforizare generează câteva tipuri de concepte pe larga arie a limbilor indo-europene, de la limba engleză la limba sanscrită şi de la limba latină la limba rusă).

cloambă (climbuciu)

ceh. colebka             engl. clamber – a se căţăra              skt. LAMB

lat.  cunabula           engl  lumber – a tăia lemne

culabula            engl  club – bâtă, băţ                     – a (se) legăna

mcd. colepka              engl. limb – ramură                       – a (se) agăţa

rus.  colâbeli              engl. climb – a se căţăra                 – a (se) ţine de

scr.  colevka               rom.  limbă – organul vorbirii       – a căptuşi cu şipci

sp.   columpio              lat.  clava – măciucă, băţ

toate cu înţelesul de leagăn       lat. clavola – vlăstar

rom. colvă – măciucă (în Olt)

rom. plimb – primnu;  a clomni – a lovi cu o scurtatura;   clombe – clomne – lomne, lemne

Acestea sunt fapte reale de limbă ale căror semnificaţii trebuie bine cunoscute de marele ansamblu european a cărui parte constitutivă SUNTEM. După cum se vede avem temeiuri serioase să urmăm un alt îndemn pe care ni l-a adresat preşedintele Franţei:

„De aceea, nu trebuie să aşteptaţi pentru a avea o voce distinctă în Uniunea Europeană. România înseamnă Europa şi România trebuie să-şi ocupe locul său în Europa de astăzi. Iată care este poziţia Franţei cu privire la România.

Şi atunci ce mai aşteptăm ca să ne apucăm cu adevărat de treabă?

Este evident că trebuie să ţinem cont de toate îndemnuri fiindcă sunt, înainte de orice, expresia autorizată a necesităţii imediate, pe care iată cum o definea domnul Leonard Orban, comisarul european pentru multilingvism, în interviul pe care l-a acordat de curând domnului Sorin Ivan (Trib. înv. 991/2009):

„Oportunităţile şi interesul faţă de limba şi cultura română au crescut foarte, foarte mult. … problema e că nu avem suficienţi profesori de limba româmă care să răspundă la solicitările care există.”

În final constatăm că cercul se închide. Mari personalităţi ştiinţifice, politice şi religioase sunt alături de noi pentru a ne arăta că reforma trebuie să pornească de la necesităţi, aşa cum a cerut în mod public şi domnul profesor Gheorghe Izvoranu, preşedintele FSI Spiru Haret. Nu ne rămâne decât să ne punem mintea la contribuţie pentru a stabili ceea ce avem de făcut, iar pentru a reuşi, în mod sigur, va trebui să solicităm şi contribuţia doamnei Cora Saurer Chiorean, care de ani buni susţine cu succes cursuri de limbă şi cultură românească la Berna.

George Liviu Teleoacă

14.05.2009 27.04.2009

Rugăm membrii Ligii Scriitorilor din România  şi alţi scriitori,indiferent din ce organizaţie profesională pac parte ,să participe la dezbateri pe această temă.Să ne trimită articole în acest sens pentru a fi publicate pe site-ul Ligii Scriitorilor şi în cotidianul Napoca News .

Al.Florin Ţene

Preşedintele Ligii Scriitorilor din

România

One response

13 05 2009
Dezbatere iniţiată de LIGA SCRIITORILOR din România « LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI

[…] Dezbatere iniţiată de LIGA SCRIITORILOR din România […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s