Doina Drăgan:,,Activitatea filialei Timişoara a funcţionat şi în vacanţă!”

Membrii Filialei Timişoara-Banat a LSR şi-au continuat activitatea şi în vacanţă.

Unii au scris câte o nouă carte, alţii au fost la diverse manifestări, alţii în călătorii de cercetare şi-au pregătit diverse materiale ştiinţifice pentru fel de fel de lucrări.

Scriitorul Ioan Bude a realizat cartea TIMIŞOARA Oraşul intern. Restituiri documentare bisericeşti, apărută la editura Artpres Timişoara 2010.

Membru fondator al Filialei Timişoara-Banat a LSR, dar şi preot paroh al bisericii din Piaţa Dacia, precum şi protopopul oraşului Timişoara, Ioan Bude şi-a lansat cartea luni,23 august 2010, într-un cadru bisericesc şi anume acolo unde slujeşte, adică în biserică. Lansarea a avut un farmec aparte. Biserica era plină de auditori –oameni de cultură,personalităţi ale oraşului dar şi credincioşi care aşteptau începutul evenimentului.

Corul bisericii a intonat ”Tatăl nostru” la început, dar şi alte cântece religioase care ne-au mângâiat sufletul.        Scriitorul Ioan Bude a luat cuvântul şi la început  şi la finalul lansării.   Au luat parte la acest eveniment sociologul Adrian Dinu Rachieru, istoricul Dr. Ioan Haţegan, senatotul Otiman Ioan, editorul cărţii, prof.Petru Călin-consilier editorial şi consultant ştiinţific, prof.Doina Dragan, preşedinte Filiala Timişoara-Banat a LSR.

Deopotrivă vorbitorii au arătat valoarea documentară inedită, istorică, scriitoricească, religioasă-creştin ortodoxă a cărţii.

Cartea este scrisă cu binecuvântarea şi recomandarea IPSS.Dr.Nicolae Corneanu-Mitropolitul Banatului, care subliniază”Apreciem iniţiativa autorului mai ales pentru că ne oferă posibilitatea să cunoaştem modul de desfăşurare a activităţiilor uneia din parohiile cele mai importante ale Eparhiei Timişoarei”

În “Consideraţii preliminare”pr. Dr.Ioan Bude, ne destăinuie  că la apariţia acestei cărţi stă un studiu de 770 pagini de manuscris, cuprinse în trei registre, activitate desfăşurată între anii 1942-1999.În carte apar 151 documente inedite. Deasemeni aflăm că preotul Ioan Bude a fost instalat aici în 11iunie1992. Specificăm că Biserica ortodoxă din Piaţa Dacia, cu hramul ”Pogorârea Sfântului Duh” a fost construită , alcătuit mobilierul şi pictată sub indrumarea şi coordonarea strictă a preotului Ioan Bude.

Mai aflăm din carte viaţa bisericească a parohiei, relaţiile parohiei cu credincioşii cu instituţiile dimprejur, cu societatea.Aflăm activitatea pastoral-misionară si de educaţie moral religioasă. De mare valoare sunt şi Facsimilurile cuprinse în carte. Cartea este un adevărat bilanţ al construcţiei acestei impunătoare biserici ortodoxe, soră mai mică a Catedralei Mitropolitane, din Timişoara.

Doina Drăgan ,preşedinte filiala Timişoara-Banat, a LSR.

Timişoara 19.09.2010

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s