-Karina Drăgaş:,,La ALFA TV-Cu scriitorul Al.Florin ŢENE despre opera sa şi Liga Scriitorilor Români”

Duminică 8 ianuarie a.c., ora 11, a fost invitat la ALFA TV scriitorul Al.Florin ŢENE în cadrul emisiunii culturale “CLUJUL CULTURAL “  moderată de jurnalista Cristina Pascu.
În deschiderea emisiunii Cristina Pascu a prezentat pe invitatul său, vorbind despre opera şi activitatea acestuia ca poet, prozator, eseist, critic literar şi promotor cultural, inclusiv ca fondator şi preşedinte al Ligi Scriitorilor Români. Subliniind că în anul ce a trecut Al.Florin Ţene a fost inclus în “Dicţionarul Academiei Române “, că a fost primit ca membru corespondent al Academiei Americană Română, că i-a apărut a 5-a carte, fiind vorba de romanul “ Geamănul din oglindă“, iar Universitatea de Vest ”Vasile Goldiş “, din Arad, i-a acordat “ Diploma de Excelenţă“ pentru întreaga activitate literară pusă în slujba culturii române.
La întrebările puse de moderatoarea emisiunii, Al.Florin Ţene a vorbit pe larg despre cărţile sale de poezie, de proza onirică apărută în “ Cărticica de dat în leagăn gândul“, de revistele pe care le-a fondat împreună cu preşedinţii filialelor Ligii Scriitorilor din ţară şi din străinătate, evidenţiind câteva reviste, din cele 14 care apar sub egida Ligi Scriitorilor: “ Constelaţii diamantine“, condusă de Doina Drăguţ, “ Heliopolis“ ,editată de Doina Drăgan, “ Moldova Literară“, director Constantin Toni Dârţu “, “ Dobrogea Culturală”, condusă de Al.Birou,”Memoria Cuvintelor “ editată de Petre Petria, preşedintele Filialei Vâlcea, “ Cetatea lui Bucur“, condusă de Elisabeta Iosif, “Agora literară “, coordonată de Iulian Patca, Ion Constantinescu şi Gavril Moisa.Insistând asupra revistei de cultură universală “Regatul Cuvântului “, al cărui fondator este împreună cu scriitorul craiovean N.N.Negulescu.Din al cărui Colectiv de Redacţie fac parte personalităţile:Academician Constantin-Bălăceanu Stolnici, prof.univ.Dr.Ion Paraschivoiu, Preşedinte al Academiei Americană-Română, din Canada, prof.univ.dr.Jana Palenikova, din cadrul Universităţii Comenius din Bratislava, prof.univ. dr.Florinel Agafiţei, orientalist şi sanscritolog, Maria Diana Popescu, redactor şef adj. la revista “ Agero“ din Germania, prof.dr.Ion Pachia Tatomirescu, etc.În  acest context preşedintele Ligi Scriitorilor a insistat pe mesajul tresmis de aforismul lui Constantin Noia:”Libertatea e capacitatea de a valorifica înfrângerile şi de a-ţi depăşi reuşitele “.
În discuţia dintre moderatoare şi Al. Florin Ţene acesta a evidenţiat faptul că prin strădania Comitetului Director al Ligii Scriitorilor şi a sa personal a fost editat DICŢIONARUL LIGI SCRIITORILOR ROMÂNI, vol 1, în care au fost incluşi 200 de scriitori. În prezent se lucrează la volumul doi.Preşedintele Ligi Scriitorilor a vorbit despre festivalul Naţional de Poezie şi Epigrame “Ion Budai Deleanu “, ediţia a-2-a, ce va avea loc la Geoagiu în perioada 22-24.06.2012, organizat de Ligă. Anunţând că începând din acest an LS, înpreună cu scriitorul Nicolae Tomoniu, va dechide în anul 2012 editura online “Semănătorul”.
Abordând perioada copilăriei, scriitorul Al.Florin Ţene şi-a amintit momente deosebite petrecute pe terenul de footbal în Drăgăşani, pe când era elev, împreună cu viitorul poet Virgil Mazilescu, un bun portar pe atunci, cu Radu Vasile, fostul Prim Ministru, Mugurel Isărescu, actualul Guvernator al Băncii Naţionale, cu Dumitru Velea, viitorul dramatrurg, etc. În acest context şi-a amintit despre copilăria petrecută pe strada Parcului, nu departe de locuinţa scriitorului Gib I.Mihăescu, unde a copilărit cu cele două fete ale autorului romanului”Rusoaica “, de la care împrumuta cărţile acestuia, pe atunci interzise, şi datorită cărora a fost eliminat  trei zile din liceu.A elogiat profesorii de la Liceul din Drăgăşani, spunâd despre aceştia, ceea ce spunea Petre Ţuţea:” Profesorul seamănă cu un tâmplar care ia un lemn murder din noroi, îl spală şi face mobilă de lux.“
Emisiunea s-a încheiat cu un recital poetic, pe fond muzical, susţinut de Al.Florin Ţene, după care poetul a urat telespectatorilor să aibă un an cu sănătate, prosperitate şi realizarea dorinţelor, alături de tradiţionalul La Mulţi Ani!
Karina Drăgaş

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s