-Mariana CRISTESCU:,,La Iernut”

 „Pentru tata, strig prezent şi sărut drapelul”…

  

 

Vineri, 17 august a.c., în cadrul „Zilelor oraşului Iernut”, omagiind cei 11.000 de eroi căzuţi la datorie, în cel de-Al Doilea Război Mondial, la Oarba pe Mureş, în sala mică a Primăriei din Iernut, devenită neîncăpătoare, în organizarea Ligii Scriitorilor Români (prezent fiind şi preşedintele acesteia, dl Al. Florin Ţene), a Clubului Dialog XXI şi a Cercului ASTRA Iernut, a avut loc lansarea volumelor 49, 50, 51 şi 52 ale Enciclopediei PERSONALITĂŢI ROMÂNE ŞI FAPTELE LOR, 1950-2010, realizată de profesorul Constantin Toni Dârţu, preşedintele Filialei Iaşi a Ligii Scriitorilor Români şi director al revistei „Moldova literară”. 

 

În contextul atât de bulversant al vieţii societăţii româneşti, acţiunea a catalizat atenţia lumii literare, fiind prezenţi scriitori din Bucureşti, Buzău, Iaşi, Cluj-Napoca şi Târgu-Mureş, reunind, în premieră, în jurul aceleiaşi mese, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, ai Societăţii Scriitorilor Români şi ai Ligii Scriitorilor Români de Pretutindeni.  

     După cuvântul de binecuvântare rostit de părintele George Oargă, şedinţa a fost coordonată de profesorul Sever Pop, preşedintele Cercului „Alexandru Macarie” al ASTREI iernuţene.

Profesorul ieşean Constantin Toni Dârţu, autorul volumelor prezentate publicului, a trecut în revistă, succint, câteva dintre zecile de personalităţi cuprinse între pagini de carte: Î.P.S. Bartolomeu Anania, Î.P.S. Andrei Andreicuţ, Î.P.S. Vasile Costin Târgovişteanu, Î.P.S Antonie Plămădeală, prof. univ. dr. docent Crişan Mircioiu, pictorul Sorin Spiridon Gâtu, scriitorul Al. Florin Ţene, membru al Academiei Româno-Americane şi al Societăţii Culturale Regale belgiene, poetul Vasile Andru şi încă mulţi alţii, între care, în prim-plan, în mod firesc, s-a aflat ec. Vasile Cornea, fost primar, vreme de două decenii, al Iernutului-gazdă. În onoarea acestuia,  scriitorul bucureştean Florin Grigoriu, secretar al Societăţii Scriitorilor Români, a dat citire scrisorilor elogioase semnate de prof.dr. Leon Dănăilă, membru titular al Academiei Române, şi regretatul academician Cristofor Simionescu, preşedinte de onoare al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România – Filiala Iaşi.

În acest context, economistului Vasile Cornea, cel mai longeviv primar din Transilvania, decorat în 2006 cu Ordinul Naţional, Serviciul Credincios în rang de Cavaler, i-a fost transmisă DIPLOMA DE RECUNOŞTINŢĂ din partea Academiei Române. 

            Scriitorul Al.Florin Ţene, preşedintele Ligii, redactor al revistei „Confluenţe Româneşti”, a subliniat că „Această mare Enciclopedie, în condiţiile europenizării României şi ale fenomenului de globalizare, a devenit «lada de zestre» a spiritualităţii româneşti. Aceşti creatori, din diferite domenii, fără să apară pe sticla televiziunilor sau pe prima pagină a ziarelor, în tăcere şi cu acribie, prin creaţiile şi activităţile lor, pun «cărămidă peste cărămidă», la edificarea culturii şi spiritualităţii româneşti aşa cum trebuie să ne cunoască Europa şi Mapamondul.” 

     Apreciatul om de cultură Al. Florin Ţene a acordat domnului Constantin Toni Dârţu (căruia, la 2 martie 2006, regretatul scriitor Artur Silvestri, preşedinte al Asociaţiei Române pentru Patrimoniu, îi conferise Premiul de Excelenţă pentru „monumentala operă de recuperare, afirmare şi impunere a valorilor româneşti”) Medalia „Virtutea Literară”, din partea Ligii Scriitorilor Români, pentru întreaga activitate de concepere şi editare, vreme de 15 ani, a Enciclopediei. 

 

Au mai vorbit domnii Lazăr Lădariu, redactor-şef al cotidianului „Cuvântul liber”, din Târgu-Mureş, preşedinte al Despărţământului Central Judeţean Mureş al ASTREI, care a subliniat eroismul celor căzuţi la Oarba pe Mureş, elogiind efortul profesorului ieşean şi, evident, personalitatea şi activitatea fostului primar al Iernutului, Vasile Cornea, prezent în paginile Enciclopediei. 

Despre familia scriitorilor Al.Florin Ţene şi Titina Nica Ţene, precum şi despre economistul Vasile Cornea a vorbit scriitoarea Mariana Cristescu, şefa Secţiei Cultură şi Artă a cotidianului „Cuvântul liber”, membră a Filialei Cluj a Ligii Scriitorilor Români de Pretutindeni.

Scriitorii Nicolae Băciuţ, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Mureş – care a prezentat şi o frumoasă selecţie personală din marea poezie românească, poetul Răzvan Ducan, din Târnăveni, profesorii Ovidiu Cormoş şi Gheorghe Nanu, din Iernut, Petru Nemeş, din localitatea Papiu Ilarian, dr. Zeno Millea, din Aiud, Mihai Lupu, cercetător ştiinţific din Bucureşti, col. Nicolae Darabanţ, din Braşov, au conferit momentului dimensiuni speciale.

 

  

Frumoasa, memorabila întâlnire s-a încheiat cu cuvântul… poetic al talentatei oltence – clujeancă prin… adopţie culturală –  Titina Nica Ţene, şi cu momentul artistic prezentat de elevii iernuţeni Maria Alexandra Iagăr şi Rareş Vlăduţ Măcinică, care, îmbrăcaţi în splendidele costume populare ale locului, sub Tricolor, au interpretat Balada Oarbei de Mureş şi cântece din folclorul mureşan.

În final, conform tradiţiei, autorul Enciclopediei, dl Constantin Toni Dârţu, a acordat autografe. 

Promptă, ca de obicei, profesoara Antonia Bodea a consemnat evenimentul în revista online „Confluenţe româneşti” a Ligii Scriitorilor Români de Pretutindeni.

  

Mariana CRISTESCU

  

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s