Karina Drăgaş: La cenaclul literar”Vasile Sav “ Medalionul literar ”Dorul de ducă la români”

După două luni de relativă vacanţă, cenaclul literar “Vasile Sav “, din cadul Centrului de Zi pentru Vârstnici nr.2, patronat de Liga Scriitorilor din România, şi-a reluat activitatea în data de 29 septembrie a.c.

Şedinţa a fost deschisă de doamna Maria Bobină, coordonatorul Centrului, după care a dat cuvântul scriitorului şi promotorului cultural Al.Florin Ţene, preşedintele cenaclului şi al Ligii Scriitorilor din România. Acesta, în cuvântarea sa, a marcat deschiderea noii  seziuni a cenaclului, făcînd  retrospectiva  activităţii membrilor  în perioada de vacanţă. A evidenţiat ansamblul de manifestări organizate de Centru de Zi pentru Vârstnici nr.2, cum ar fi: excursile tematice, activităţile culturale cu participarea membrilor cenaclului şi ai Ligi Scriitorilor în localităţile: Govora, Rm. Vâlcea, Călimăneşti, Domneşti, Curtea de Argeş, Dej, Roşia Montană, sau memorialul Mircea Tudose organizat de soţia acestuia, poeta Emilia Tudose, cu participarea scriitorilor Constantin Cubleşan, Ionel Andraşoni, Ion Constantinescu, Constantin Mustaţă, Iulian Patca, Vasile Lechinţean, etc. Au fost arătate roadele culese de unii membrii  ai cenaclului , în urma participării la diferite concursuri naţionale şi internaţionale, printre care: Raveca Vlaşin, Titina Nica Ţene, Vasile Ghilencea, şi alţii.

În acest context a fost vizionată expoziţia cu “Diplome” şi “Medalii”, obţinute de membrii cenaclului în vara acestui an, la loc de cinste  stând “Diploma-Opera Omnia “ şi “Diploma premiului I-Concursul internaţional de Poezie-STARPRESS “, obţinute de preşedintele Ligii Scriitorilor.

În continuare, cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, scriitorului Ionel Andraşoni i s-a decernat de către Liga Scriitorilor ”Virtutea literară “, pentru activitatea desfăşurată în domeniul creaţiei literare, şi mai ales pentru o viaţă pusă în slujba culturii clujene.

În cadrul medalionului literar ”Memoria calendarului-George Bacovia “, Mircea Roşu a susţinut o disertaţie despre viaţa şi opera autorului volumului “Plumb “. Despre poet au mai vorbit prof.V.Sfârlea şi Aurel Chira.În continuare s-a audiat poezii citite de Bacovia, în singura înregistrare pe care o deţine Radiodifuziunea Română.

În continuare, medalionul literar ”Carte frumoasă, cinste cui te-a scris “ a găzduit  lansarea cărţilor:”Colb de sat cu raniţă de soldat “ de Ioan Benche şi “ Cărticica de dat în leagăn gândul“, “Ochiul magic al metaforei “,”Florile Sarmisegetusei “şi “Cozia “( ambele piese de teatru în versuri, făcând parte din MAREA EPOPEE A POPORULUI ROMÂN  ), ultimile patru cărţi sunt semnate de Al.Florin Ţene. Despre cartea lui Ioan Benche a vorbit Iulian Patca, preşedintele Ligii Scriitorilor şi Antonia Bodea, iar despre celelalte cărţi a vorbit  prof.Virginia Paraschiv din Baia Mare

Medalionul literar”Oaspeţii noştri-bucuria gazdei “ a avut ca oaspeţi scriitori din Baia Mare: dr.Mihai Ganea, editor,prozator de mare avengură, membru al Ligii Scriitorilor din România, filiala Vrancea, prof.Virginia Paraschiv, critic literar cu o fină observaţie şi poeta Dorina Hanas, care au citit din operele lor, bine primite de cei prezenţi.

În continuare a urmat medalionul literar”Dorul de ducă la români “ în care Maria Racolţea a citit un reportaj literar scris în urma excursiei efectuată cu Centrul de zi pentru Vârstnici nr.2 la Roşia Montană şi alte obiective turistice şi vestigii istorice.

Tradiţionalul medalion literar ” Prin adevăr învingem o părere “a găzduit disertaţia lui Aurel Vuşcan despre istoria extragerii aurului la Roşia Montană.Iar juristul Ion Ghercioiu a vorbit despre inapetenţa şi lenea intelectuală, subliniind că “spitalul sufletelor noastre “ este cartea. Conferinţa acestuia a fost susţinută în cadrul medalionului”Legea culturii, cultura legilor. “

Această amplă manifestare la care au participat un numeros public şi scriitori din Dej, Cluj, Baia Mare, Mizil şi Focşani sa bucurat de o binemeritată apreciere.

Viitoarea şedinţă a cenaclului va avea loc miercuri,27 octombrie a.c.orele 11.

Karina Drăgaş

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s