-Al.Florin ŢENE:,,Aurel POP -Semne dintr-un trunchi de cuvânt”

Poetul Aurel Pop, înzestrat cu calităţile “scriitorului, editorului, criticului, omului de cultureă”, este din nou în librări cu volumul de poezi”Semen dintr-un trunchi de  cuvânt”,apărut la Editura “Citadela”,Satu Mare, 2009, în care auzimVocea Poetului carea căpătat o forţă expresivă absolut remarcabilă.”(“Prefaţă”de Adrian Botez).Încă din titlu , cuvântul este imaginat ca un trunchi de copac din care cresc crengile multitudinilor de sensuri, un fel de  semiotică a relaţiei semn-Poet şi semn-semnificat.

Prin faconda metaforică , produsul unei stăpâniri a sensurilor cuvântului, poezia lui Aurel Pop are ceva din verva şi truculenţa soresciană. Însă o deosebire îi aşează în loje diferite: Marin Sorescu sugera ingenuitatea limbajului, iar Aurel Pop se foloseşte de oralitatea exprimării pentru a sugera consecinţa “fictivă“ şi himerică a cotidianului:”Ies din când în când/ La lumină/ Noaptea/ Îmi potrivesc gândurile/ Cu grijă / Peste zi / Vorbesc despre criza/ De timp.(Acum).Semnele vieţii sunt resorbite în plasma poeziei. Starea lirică e o subtilă trăire a eului poetic între trezie şi reverie. Realul şi imaginarul par epifani ale poemului:”Mă întorc/ În cuvântul nescris/ Un dinte îmi storc/ Şi-o lacrimă din vis/ Când am plecat/ Îmi amintesc uneori/ De sat/ Mă cuprind fiori/ Când văd/ Ce-a rămas”(“Cucerire”).Visceralul devine transparent, ca un cristal, lăsându-se străbătut de săgeata alegorică de argint a poeziei:”Cititorule eu sunt poetul tău/ Cel ce te scoate din mări de fum/ Pe care corăbii de carne/ Plutesc spre un ţărm alegoric/ O vânătoare universală epidemică noctambulă/ Acoperă totul ca o cangrenă(“Nebuniile omului sunt ca nişte mânuşi ale lumii”).Visul  şi halucinaţia, imaginaţia în marginea vedeniilor impregnează trăirile din mijlocul cotidianului de o mitologie apocrifă, trăgând peste realitate o perdea de iluzii. Poetul se visează, uneori, un David care l-a învins pe Goliat ce smulge “din orizontul lumii/ Nelinişti”, sau îşi construieşte un patrulater ale cărui vârfuri sunt, Dumnezeu, Cuvântul, Eul şi Poezia, în mijlocul căruia îşi adăposteşte Sinele ce uneşte cele patru vârfuri ,pentru a”naşte poemul, îndemnându-ne:Adu-ţi aminte/ Când mai scrii/ De poetul/ Care a pus titlul poemului/ Nu uita să-l  reciţi/ O dată pe zi/ Fă-i publicitate pe net/ Bate-l în cuie de lemnul crucii/ În piaţa mare a oraşului/ Chiar dacă dâra de sânge/ Va curge/ de sub coasta Poetului”(“Repetiţie”).Premeditarea  merge înspre amestecul voit de sacru şi progfan, de transcendenţă şi realitatea trăită.Lumea e reconstruită într-o imagine apocrifă ce translatează spre idealităţi.Poetul este o persoană ce iese din cuvânt şi care se reîntoarce”în cuvântul nescris” , are chipul lui Uranus, ( personificare a cerului şi a Universului) ,din picăturile de sânge în urma mutilării lui s-a născut o nouă generaţie de copii: eriniile, giganţii şi nimfele, în cazul lui Aurel Pop, poemele:”Acelea fără formă/ Goale/ Scrise /Pe întuneric”(Creaţia).

Prezentul volum este scris cu o deplină participare la misterul aflat sub coaja cuvântului şi cu o intensă priză ritualică a limbajului poetic.

Al.Florin ŢENE

One response

30 12 2009
-Al.Florin ŢENE:,,Aurel POP -Semne dintr-un trunchi de cuvânt” « LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI

[…] Prin faconda metaforică , produsul unei stăpâniri a sensurilor cuvântului, poezia lui Aurel Pop are ceva din verva şi truculenţa soresciană. Însă o deosebire îi aşează în loje diferite: Marin Sorescu sugera ingenuitatea limbajului, iar Aurel Pop se foloseşte de oralitatea exprimării pentru a sugera consecinţa “fictivă“ şi himerică a cotidianului:”Ies din când în când/ La lumină/ Noaptea/ Îmi potrivesc gândurile/ Cu grijă / Peste zi / Vorbesc despre criza/ De timp.(Acum).Semnele vieţii sunt resorbite în plasma poeziei. Starea lirică e o subtilă trăire a eului poetic între trezie şi reverie. Realul şi imaginarul par epifani ale poemului:”Mă întorc/ În cuvântul nescris/ Un dinte îmi storc/ Şi-o lacrimă din vis/ Când am plecat/ Îmi amintesc uneori/ De sat/ Mă cuprind fiori/ Când văd/ Ce-a rămas”(“Cucerire”).Visceralul devine transparent, ca un cristal, lăsându-se străbătut de săgeata alegorică de argint a poeziei:”Cititorule eu sunt poetul tău/ Cel ce te scoate din mări de fum/ Pe care corăbii de carne/ Plutesc spre un ţărm alegoric/ O vânătoare universală epidemică noctambulă/ Acoperă totul ca o cangrenă(“Nebuniile omului sunt ca nişte mânuşi ale lumii”).>>>>> […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s