Al.Florin ŢENE:,,Doina Drăgan:ECOU”

O carte de proză-poematică semnată de prof.Doina Drăgan (bilingvă, română-engleză, traducere prof.Anduza Genescu ), apărută la Editura “ADO TOURS “, Timişoara, 2010, ne deschide o fereastră spre vibraţiile eului ce stârnesc în autoare ”Sonore voci se conturează-n mine şi galopez în timp…sunt aici, acolo…unde “ (p.7 ).

Proza  din acest volum, fiind a opta carte a autoarei, sunt adevărate poeme în care descoperim viziuni ale interiorităţii în stare de veghe, limpezind confesiunea prin spectacole ale realităţii, dar şi prin închipuirii diafane, prin reprezentări spectaculoase ale afectivităţii: “Sunete rostite, urme de tipar, pânză şi culoare, fraze musicale, funcţii sinusoidale, noutăţi, surprise…toate îmi răsună în ecouri permanente “.

Imaginile şi trăirile în diferite momente ale existenţei sale, inclusiv în vizitele făcute în mediul rural, când “am petrecut un frumos sfârşit de săptămână la ţară “( p.13), sunt pregnante, vibrând de o receptivitate intensă. Prozatoarea izbuteşte nu o dată reprezentări memorabile ale fondului sufletesc.Tulburarea e, indiscutabil, reală şi acest lucru se observă în reproducerea unor stări când”Tablourile masive din casele domneşti impresionează! “(p.17 ).

Prozele sunt scurte, adevărate clic-clacuri ale aparatului de fotografiat care surprinde imaginea secundei, inclusiv trăirile ascunse ale personajelor, de data aceasta fiind autoarea, Laura, Lucia, Titty, Aura, etc. Subiectele se leagă între ele prin aceleaşi personaje ce trăiesc într-un spaţiu poematic “construit “ de autoare cu ajutorul unui scenariu aparent original. Spun aparent, deoarece el are originile în realitate.

Aceste proze poematice închiagă fiziologia memorialisticii, contemplată cu fervoarea lucidităţii, împletită cu sensibilitatea eului. Prozele au o dinamică duioasă, ondulatorie, discursul liric se încarcă,, până la inflaţie, de imagini diafane.Trăirea e înaintea confesiunii şi nu încearcă de fel să mascheze retorismul. Jocul între vibraţiile eului, trăirile dintre sacru, iubire şi profane dă acestor proze un aer de coerenţă ontologică, în care reprezentarea şi revelaţia se interferează în chip miraculous:”te-ai dus spre a stinge o stea radioasă./ N-am cuvinte să pot spune cum am părăsit această lume, “ sau”Domnul când m-a chemat, mare jale am lăsat! “(p.23 ).

Personajele Laura, Maria, preoţii Bogdan, Comşulea şi celelalte personaje sunt jaloane ce marchează etapele unor rememorări din peregrinările autoarei ce îşi trimite înainte eul pentru a prospecta noul teritoriu pe care prozatoarea urmează să-l ”cucerească “ cu sufletul. Care rămâne pentru totdeauna acolo, chiar dacă ”Seara târziu, după ce am petrecut după amiaza de rugăciune în Biserică, neam întors acasă, la Timişoara “.( p.77).

Prozatoarea Doina Drăgan are toate garanţiile unui fond liric şi narativ tensionat, dar şi o înclinaţie către rememorare.

Al.Florin ŢENE

Reclame

One response

18 10 2010
Al.Florin ŢENE:,,Doina Drăgan:ECOU” « LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI

[…] Aceste proze poematice închiagă fiziologia memorialisticii, contemplată cu fervoarea lucidităţii, împletită cu sensibilitatea eului. Prozele au o dinamică duioasă, ondulatorie, discursul liric se încarcă,, până la inflaţie, de imagini diafane.Trăirea e înaintea confesiunii şi nu încearcă de fel să mascheze retorismul. >>>>>>>>> […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s