Al.Florin ŢENE:Mihail Tănase-,,Interzisă iubirea”

În tensiunea dintre concept şi imagine,poezia lui Mihail Tănase din volumul „Interzisă iubirea”,Editura Sedan,Cluj-Napoca,2009,dezvăluie , în fapt, o tensiune mai adâncă, între spirit şi dorinţă.

Poetul vine din Bărăganul fontelor solare şi îşi exprimă în versuri gândurile şi trăirile care, apoi,   le-a publicat în diferite reviste din ţară şi străinătate,  inclusiv în  numeroase antologii.

Visceralul resimte cerebralitatea ca presiune convenţională, ca trăire intensă .Sevele dorinţei sunt căutate în plasma imaginilor ce pot revigora alte imagini, asemeni ameobei.În „Interzisă iubirea” poetul foloseşte un ingenios scenariu liric, deşi nu atât construcţia lucidă dă coerenţă versurilor, cât permanenta stare de criză, resimţită acut:”Sunt mai mult decât/ un obiect fac tot/ după cum mă duce/ capul…”(Interziă iubirea…).De aici provine şi confesiunea frenetică şi contorsionată , în fapt o explozie a interiorităţii sub forma retoricii impetuoase:”Te-am sculptat, /din ochiul lunii/ în oglinzi de stele…”(Pastel).

Poeziile lui Mihail Tănase sunt asemeni clic-clacului aparatului de fotografiat care surprinde în lumină imaginile realităţii trecute prin filtrul eului frisonat de dorinţi.Scurte,concentrate,uneori tangenţiind cu poezia japoneză (haiku) :”Golurile abisale/ sapă/ în mine/ pe frunte născând/ secunde.(Iarna…). Versurile sunt străbătute de o dorinţă , aşa cum spuneam, ambiguă, ce poate însemna deopotrivă căutarea identităţii pierdute în spaţiul visului şi invocarea unei fiinţe complementare, a jumătăţii mitologice,femeia,la care nu are acces,fiindu-i Interzisă iubirea.Poetul aduce însă o infuzie de vitalitate şi de experienţă melancolică şi, chiar când obiectul rememorării e iubirea, densitatea lirică este incontestabilă:”Iubeşte…/ Şi eu iubesc, /deşi au fost atâtea/ răsărituri de lună/înaintea despărţirii/încât ne-a plans/ sărutul îngerilor…”(Sărutul îngerilor).Dramatismul şi candoarea, frenezia şi înfrigurarea senzorială sunt proiectate în decorul unei uberităţi fabuloase, în care se amestecă gestul penitent şi impulsul eliberator, ca în  frumoasa poezie „Refugiu”.

Există în acest volum o împletire între  trăirea vieţii lucidă şi rememorarea unor clipe care Au fost pietre/ ce au ciobit uneori/ crud oglinzile, /în aşa fel/ ca eu să nu mai/ văd niciodată/ vreo rază…(Refugiu).

Cartea e un poem liric al retrăirilor, o confesiune pe malul apei, cu chipul răsfrânt în oglină , pe care poetul nu-l vede,îl simte doar.

Al.Florin ŢENE

One response

26 05 2009
Al.Florin ŢENE:Mihail Tănase-,,Interzisă iubirea” « LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI

[…] Poeziile lui Mihail Tănase sunt asemeni clic-clacului aparatului de fotografiat care surprinde în lumină imaginile realităţii trecute prin filtrul eului frisonat de dorinţi.Scurte,concentrate,uneori tangenţiind cu poezia japoneză (haiku) :”Golurile abisale/ sapă/ în mine/ pe frunte născând/ secunde.(Iarna…).>>>> […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s