Al.Florin ŢENE: Patriarhul ardelean (Documentar iniţiat şi îngrijit de Artur Silvestri)

Cei care l-au cunoscut pe Raoul Şorban,printre care mă număr şi eu,au avut şi am avut bucuria să ne tangenţiem cu istoria adevărată a ultimilor ani din secolul trecut.

Iniţiativa scriitorului şi filozofului Artur Silvestri de a strânge în volum,studii,eseuri şi evocări despre Patriarhul Ardelean(Editura INTERMUNDUS,2008),cum l-au” botezat”cei care i-au cunoscut opera şi întreaga activitate,este mai mult decât meritorie,deoarece perpetuează memoria “lui Raoul Şorban în această evocare colectivă asemănătoare unei liturghii laice este cum nu se poate mai potrivit,căci şi el a fost,şi va trebui socotit şi mai stăruitor odată cu vremurile nedesluşite ce vor veni,un adevărat Părinte al Patriei.(Artur Silvestri-O carte De afinităţi şi De model).

Volumul cuprinde,aşa cum se stipulează în sub titlu,studii,evocări şi eseuri despre viaţa şi opera lui Raoul Şorban semnate de :Niceta Blazquez(Spania),Corneliu Florea(Canada),Ilie Rad,M.Ungheanu,Adrian Păunescu,Ioan Miclău(Australia),Dan Brudaşcu,Viorel Roman(Germania),Michael R.Popescu(Suedia),Elisabeta Bogăţan,Anton Lixăndroiu(SUA),Tudor Păcuraru,Vlad Pohilă(Chişinău),Vasile T.Suciu,Episcop Virgil Bercea,Petre Ţurlea,Dimitrie Grama(Danemarca),Aurel Lăpuşan,Dorin Suciu,Ion Marin Almăşan,Irina Airinei,Grigore Arbore(Italia),Luchian Deaconu,Octavian Mihăescu(Germania),Constantin Mustaţă,Angela Bârsan,ambasador Eliezer Palmor(Israel),Mircea Popa,Alexandru Nemoianu(SUA) şi Adrian Rizea.Cartea închizându-se cu o,bine meritată,Bio-Bibliografia autorilor semnată de Artur Silvestri,în care subliniază:că Patriarhul ardelean trebuie să fie o carte de reacţie dar,mai întâi de toate,de afirmaţie şi de model.

Înainte de a intra în miezul acestei cărţi am să rememorez o mică secvenţă a întâlnirii mele cu Raoul Şorban,una din multe altele.

Era prin anul 1998,înaintea unei manifestări culturale organizată de Primăria clujeană,de la care nu prea lipsea Înţeleptul din Stoiana.Eram pe holul strâmt care duce spre Sala de Sticlă unde avea loc această acţiune.Când m-a văzut s-a îndreptat spre mine,mi-a întins mâna,spunându-mi:

-Domnule Ţene,îmi place cum scrii în ziarul “Mesagerul transilvan”despre cărţile pe care le…cronicăreşti.Însă,îmi place mai mult cum scrie fiul tău,Ionuţ.

I-am mulţumit pentru apreciere şi i-am spus că am vizitat domeniul său de la Stoiana,dar,din păcate era închis.În câteva cuvinte şi-a exprimat părerea de rău că nu l-am găsit acolo,după care am intrat împreună în sală.Se lansa „Dicţionarul cu poeţi”,alcătuit de Petru Poantă.

Născut la Dej,Patriarhul Ardelean, a studiat ,de-alungul vieţii,atât pictura,dar şi muzica,în Italia,Germania şi Austria.Urmează conservatorul „Giuseppe Verdi”(l930-1934),la Milano.Se afirmă în pictură cu expoziţii la Baia Mare şi Cluj(1935),la Botoşani,Bucureşti,iar până în 1944 lucrează în Ministerul Afacerilor Străine la Departamentul de Presă.Însă,din 1940,după un incident cu Poliţia Legionară din Bucureşti,este arestat,apoi se întoarce la Cluj.În 1942 este arestat de autorităţile ungare,pentru poziţia lui naţionalistă ce răzbătea din articolele pe care le publica în Tribuna Ardealului.Din 1945 lucrează la Preşedenţia Consiliului de Miniştri,Departamentul de Presă.În perioada 1946-1948 conduce Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj.Însă,din motive politice în 1949 este exclus din învăţământ şi din viaţa socială de către regimul comunist ,devenind zugrav la o cooperativă.Acelaşi lucru a păţit poetul Teohar Mihadaş care a lucrat tot la o cooperativă din Cluj,după ce a ispăşit ani buni în închisoriile comuniste.

Patriarhul Ardealului este arestat de 4 ori,aşa cum constată jurnalistul Constantin Mustaţă ,care şi-a lansat cartea cu interviuri cu Raoul Şorban şi la Cenaclul Vasile Sav al Ligii Scriitorilor din România.În 1956 este redactor pentru cărţi de artă,iar din 1963 este reintegrat în învăţământul superior.În anul 1969 susţine conferinţe despre artă românească la Budapesta,Paris,Haifa,Munhen,etc.Până în 2006 conduce doctorate în Istoria Artei la Universitatea din Bucureşti.Enumerăm,doar,câteva lucrări din ultima perioadă a vieţii sale,cum ar fi:Fantasma imperiului maghiar şi Casa Europei(1990),Chestiunea maghiară(2002),o carte “arestată” ,postfaţă de Adrian Rizea şi făcută dispărută, Invazia de stafii,apărută în 2004 ,cu o prefaţă de Adrian Păunescu,acestea devenind episoade ale unei opere de „reconqista a viziunii istoriografice documentate”,cum subliniază Artur Silvestri.

Dacă prof.Dr.Niceto Blazquez spune că Raoul Şorban”cel Mare”este un umanist de o categorie excepţională,Vlad Pohilă se bucură că Am avut norocul să-l cunosc,în condiţiile în care nu de mulţi ani,Raoul Şorban a plecat între stele…,cum îşi aminteşte colonelul®prof.Vasile T.Suciu.

Această carte este un evantai de suflete despre un mare suflet,este o carte ce nu s-a născut la întâmplare;ea se include într-un program pe care l-am început de câteva vreme şi căruia i s-ar putea spune mai pe scurt,şi formulat emblematic,Pomenirea Părinţilor.(Artur Silvestri).

Nu-mi rămâne decât să citez patru versuri ale mele,dintr-un poem dedicate Patriarhului Ardelean:El nu moare niciodată/trăieşte prin noi,/ prin cei ce vin prin soare şi ploi/să dapene istoria de altă dată.

Reclame

One response

21 10 2008
Al.Florin ŢENE: Patriarhul ardelean (Documentar iniţiat şi îngrijit de Artur Silvestri) « LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI

[…] Volumul cuprinde,aşa cum se stipulează în sub titlu,studii,evocări şi eseuri despre viaţa şi opera lui Raoul Şorban semnate de :Niceta Blazquez(Spania),Corneliu Florea(Canada),Ilie Rad,M.Ungheanu,Adrian Păunescu,Ioan Miclău(Australia),Dan Brudaşcu,Viorel Roman(Germania),Michael R.Popescu(Suedia),Elisabeta Bogăţan,Anton Lixăndroiu(SUA),Tudor Păcuraru,Vlad Pohilă(Chişinău),Vasile T.Suciu,Episcop Virgil Bercea,Petre Ţurlea,Dimitrie Grama(Danemarca),Aurel Lăpuşan,Dorin Suciu,Ion Marin Almăşan,Irina Airinei,Grigore Arbore(Italia),Luchian Deaconu,Octavian Mihăescu(Germania),Constantin Mustaţă,Angela Bârsan,ambasador Eliezer Palmor(Israel),Mircea Popa,Alexandru Nemoianu(SUA) şi Adrian Rizea.>>>> […]

Lasă un răspuns la Al.Florin ŢENE: Patriarhul ardelean (Documentar iniţiat şi îngrijit de Artur Silvestri) « LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s