Al.Florin ŢENE:,,Zbor de dragoste târzie”

Se vorbeşte mult despre lirica femenină,dar o spun de la început că-mi displace împărţirea pe sexe a literaturii.Însă felul de a scrie al poetelor ne dă de gândit pentru că în psihologia lor s-a strecurat ceva dramatic,o nostalgie discretă,în sensul emanicipării spirituale, pe care o descoperim şi în volumul „Zbor de dragoste târzie” al poetei Olga Alexandra Diaconu ,apărut la Editura online Semănătorul,iunie 2008.

Confesiunea lirică este sinceră,ea dezavuează timiditatea şi se identifică cu Eva din mitul biblic:Sunt Eva şi mănânc un măr/să aflu cum a-nceput viaţa/şi port în sufletun pridvor/ca să contemplu dimineaţa.(Sunt Eva şi mănânc un măr).Poeta îşi asumă păcatul primordial,iar eul ei retrovertit îşi caută expansiunea în discursul transparent şi cristalin .

Iubirea este o flacără care ţine poemul treaz ,cu antenele în alertă,pentru a face cititorul să descopere criza lăuntrică,provocată de amintirea inocenţei originare:Am sufletul transparent/de iubire/şi păsările se rotesc/atât de sus,/pacă/ar scrie cu aripile/gând înflorit spre tine dus(Azi ,un strigăt neauzit).Jumătatea mitologică a femeilor,bărbaţii sunt percepuţi ca un rău necesar,sau ca nişte cariatide ce ţin pe umeri cerul,…sunt/tot ce-I mai rău şi mai bun/pe Pământ-aerul sunt.(Bărbaţii).Ei sunt emblema iubirii,sunt anonimii din măduva cuvântului iubire:Nu-ţi spun pe nume,îţi spun doar iubire/şi simt cum mă învăluie un val/de parcă amândoi devenim fire-/două singurătăţi pierdute în astral.(De te iubesc…).Aflăm în aceste poeme un eu îngândurat ,un portret melancolic , iar versurile sunt gesturi premonitorii , ca în acest menuet liric:Mi-au înflorit obrajii/de iubire/şi gândul pentru tine-i/înflorit/şi m-aqm gândit/că poate-ar fi mai bine/în plisc de porumbel/să ţi-l trimit(Mi-au înflorit obrajii).Amestecul de jubilaţie candidă şi de înfrigurare ludicpă străbate,de altfel,în întregime tot volumul.

Paroxismul crizei ajunge la o tensiune încărcată cu imagini viscerale pentru a exprima cu sinceritate zborul dragostei târzii.Există o tensiune între spirit şi trup.Visceralul înlătură cerebralitatea ca presiune interioară,evitând convenţionalitatea,pentru a nu obnubila trăirea.Sevele iubirii sunt căutate,prin urmare,în plasma organicităţii pure,nealterate de canonul existenţei.Poeta suprimă orgoliile intelectualismului,ea caută miezul prin despuieri succesive ale fenomenului:Poate-ntr-o seară,/când o vioară/mă va cuprinde/în trupul ei,/voi fi arcuşul/care să-ţi cânte/ca pentru zei.(Nu cred că mi-ajunge pământul).Imaginaţia poetei se desfăşoară volubil în metafore pentru a se elibera de obsesiile materialităţii tulburi.

Cartea este o formă eufemistică a crizei,cu viziuni delicate şi efuziuni interioare,uneori metafizice,cu proiecţii ample în care dorinţa glisează spre speranţă.Spiritul şi materia agonizează în aşteptarea intrării în vară când trupul arde de dorinţi:Ne-am pierdut într-o explozie solară/şi am uitat de Pământ.(Am început să intru în vară).Extazul,iluminarea,transfigurarea sunt forme ale exorcismului,ale mântuirii fiinţei prin iubire,printr-un fel de dereglare rimbaldiană a simţurilor,care captează dorinţa cu fizionomia tentaculară a bărbaţilor.poemul este construit polifonic,iar în melodicitatea lui interioară consună ritmurile fiinţei în apropierea bărbatului.,sugerând o renaştere a spiritului în viziuni zodiacale.Vezi poemul Răstălmăcind adormitele-mi zodii.

Versurile par străbătute de o dorinţă ambiguă,ce poate însemna deopotrivă căutarea identităţii pierdute în spaţiul fabulos al dragostei şi invocarea fiinţei complementare,a jumătăţii mitologice.Discursul liric are dramatism şi un soi de încordare paroxistică.

Olga Alexandra Diaconu este o poetă autentică de o sensibilitate maladivă care se confesează pe malul apei ,cu chipul răsfrânt în oglindă.

:,,

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s