-Antonia Bodea:“Precum cursul Oltului “în” Geamănul din oglindă”de Al.Florin Ţene

Dincolo de cotidian, conştiinţa scriitorului devine martor declarat sau discret al vieţii, ipostaziată în perspective infinite.

La masa de scris , situaţiile trăite, indentificate sau intuite, îş coboară în tumultul vieţii pe care simte nevoia să o confrunte cu alte experienţe concentrate déjà în concept filosofice.

Cu o descriere spre totalitate, scriitorul Al.Florin Ţene invocă de la început Decalogul biblic ca esenţă, ca arhetip a condiţiei moral-etice a ceea ce înseamnă Omul ca fiinţă social.

Un astfel de demers scriitoricesc se caracterizează în ultimul volum intitulat sugestiv “Geamănul din oglindă “ apărut la Ed.Nico, Tg.Mureş, 2012, semnat de Al.Florin Ţene.

Volumul este un roman autobiografic în care autorul se confesează asupra nevoii structurale de a înregistra, interpreta şi comunica tot ceea ce-i reţine atenţia asupra disponabilităţii reflexive, asupra sensibilităţii faţă de frumosul existenţial.

Pătrundem pe urmele confesiunii în laboratorul de creaţie a unui scriitor complex receptive şi experimentat în mai toate modalităţile privind viziunea şi tehnica de creaţie, associate ochiului avizat al unui ziarist, martor unor derulări successive, rapide şi paradoxale de fapte şi evenimente, unele devenite istorie, altele, conturând cotidianul.

Desfăşurat pe parcursul a zece capitol, fiecare purtând semnificativ, ca subtitle, câte una din cele zece porunci biblice, romanul are ambiţia de a sublinia şi confrunta individual şi colectivitatea cu poruncile divine, încălcate în permanenţă prin predestinarea damnatului.

Mesajul predominant liric, prin structura autobiografică se concretizează într-o complicată tehnică narativă, care exploatează tradiţia, traversează inovaţia şi îmbrăţişează experimental postmodernist.

Astfel, naraţiunea are o notă provocatoare, concepută ca un dialog imaginar, desfăşurat cu sine, scriitorul în ipostaza eroului, regăsindu-se în imaginea geamănului, mereu substituit egoului prin chipul oglindit.

Tehnica dialogului cu sine, aminteşte de dialogurile lui Platon, imaginate cu discipolii săi, experimentate din nevoia limpezirii unor percepte filosofice, etice şi estetice, nevoie pe care o

simte şi autorul de faţă.

În cazul în speţă, autorul se dedublează, îşi complică profilul scriitoricesc cu mai vechea şi nestinsa pasiune pentru filosofie şi, astfel apar două personaje, colocutori: Constantin- alias autorul-filosof şi Florin, autorul scriitor şi ziarist.

De altfel acest mod ingenios de a provoca dezbateri pe teme filozofice se regăseşte în literatura română la D.Cantemir, spirit enciclopedic, prinţ al Renaşterii, în primul roman filozofic românesc:”Dialogul înţeleptului cu lumea sau sufletului cu trupul “; apărută la Iaşi în 1698.

Precum în „ Divan…“ epistola lui Pavel către galateeni, luată ca punct de inspiraţie primeşte semnificaţie lumească, reală, părăsind religia, tot astfel, în “ Geamănul din oglindă“, cele zece porunci sunt jaloane ale devenirii în istorie prin realitatea vieţii.

Adoptând această tehnică drept cadru narativ, ţesătura complică printr-o serie de alte tehnici modern cum ar fi memoria retrospectivă, jurnalul de zi, evocarea pe baza memoriei afective, povestirea în ramă, etc.

În felul acesta, romanul devenit Carte a cărţi ne iniţiază în misterul creaţiei şi ne face martori la complicatul process al naşterii a cel puţin trei cărţi, trei naraţiuni.

Identificăm astfel naraţiunea având în centru pe autor în ipostaza de scriitor, surprins în ambianţa sacră şi familială, în acelaşi timp a bibliotecii, la masa de scris.

Această primă naraţiune se ţese din pasaje intermitente ca moment de respiro, de stabilitate, de regăsire de sine la care autorul revine mereu.

Din acest cadru, din această ramă narativă, autorul divaghează cu gândul sau afectiv, hoinăreşte prin amintire cu alterul său, amicul Constantin, ca doi martori şi eroi ai unor evenimente dintr-un trecut mai apropiat, epoca obsedantului deceniu, spre prezentul imediat postrevoluţionar.

Se ţese astfel un roman al evenimentelor de tranziţie cu speranţe şi decepţii cu examene de conştiinţă şi amărăciunea eşecului, cu revoltă şi îndârjire, unde eroii se află sub focul evenimentelor, a ameninţărilor şi în linia întâi a implicării.

Tabloul social al acestor etape este marcat de realităţi dureroase precum copilăria consumată în culorile sumbre ale lipsurilor şi restricţiilor de tot felul, depăşită într-o tinereţe cu visurile cenzurate de dictatul abuziv al ticăloşiei, al imposturii, a falselor valori.

Din dialogul cu geamănul pe teme filosofice şi sociale se conturează iarăşi un roman- eseu despre neajunsurile culturii româneşti şi eforturile sincronizării cu spiritul european.

Aceste divagaţii crează posibilitatea autorului de a prezenta o veritabilă pagină de istorie  literară românească încadrată în momentele culturii universale, o sinteză preţioasă a orientărilor din perioada interbelică cu reprezentanţii şi direcţiile lor, toate, redate veridic din interiorul lor, prin ochiul exersat al publicistului părtaş la istoria reală a evenimentelor.

În dezbaterile asupra acestei perioade a literaturii şi culturii române răzbate spiritul documentelor, ştiinţific, viziunea obiectivă, perspectiva sintetică, precum şi conştiinţa spiritului naţional în universalitate.

Surprinzătoare în derularea naraţiunii este impresia de firesc al încorporării secvenţelor în ansamblu, obţinerea printr-o multitudine de modalităţi compoziţionale.

Astfel motive romantice cum ar fi oglinda, al cărui joc induce ideea, dublului, alterului, visul prin care se transgresează în metafizic până la nesperata regăsire întru spirit a sfântului limbii române, marele Eminescu.

Alteori, parfumul de liliac provoacă reverii ale unor trăiri adolescentine; ori obiecte familiale ca prezenţa linguriţei de argint, aroma dulceţii de prune cu sîmbure de nucă, gustul baclavalei recrează atmosfera interioarelor ca în călinesciana”carte a nunţii “.

Prin asemenea clivaje, prin portaluri apărute în falii de timp autorul ne conectează mereu la timpul universal în care identificăm clipa, trăind romanul postmodern al povestitorului demers” în căutarea timpului pierdut“.

Prin fluxul memoriei afective, autorul îşi subordonează relatarea Timpului, infinit ca Autocrator ce-şi măsoară prezenţa în ţăcănitul tastelor calculatorului, în paşii musafirului drag, ce-I răscoleşte memoria, în soneria ce-l aduce la realitatea clipei cu întrebarea asupra “secerişului “.

Alte modalităţi care deconspiră o conştiinţă trează, un ochi atent, un spirit critic, o atitudine justiţiară o constituie diferitele pagini de publicaţii evocate, carnete de însemnări, jurnale, emisiuni radiofonice ori televizate, toate oferind şansa informaţiei fierbinţi, complexe, obiective. Se realizează astfel un tablou de viaţă reală care palpită, respiră, se precipită, se convulsionează, se dizolvă, se încheagă, etc.

Declanşată de paşii realităţii conştiinţa scriitorului se reculege, se ordonează sub viziunea ideală a perceptelor celor zece porunci care fundamentând viaţa, sunt permanent şi dramatic contrazise de realitate.

Finalul, într-o notă apoteotică, cu o aură de mister reuneşte şi deconspiră în cheie paradimensională prezenţele şi timpul paginilor pline de mister şi farmec.

Florin- alias Constantin, Aura- alias Tina se regăsesc sugestiv în oglinzi retrivizoare, se identifică pentru ca apoi să se continuie în forme nelimitate, asemenea Oltului în cursul său.

 

Al.Florin Ţene “Geamănul din oglindă “, ed.Nico, Tg.Mureş, 2012.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s