Doina Drăgan:,,Ierusalim. In pelerinaj către Mormântul Sfânt”

Mă poartă avionul după multe alte destinaţii.scan0039

Acum 27.10.2005 Timişoara- Bucureşti; Bucureşti – Tel Aviv, când prin intermediul Patriarhiei Române, mi-a fost dat “DAR” de la Dumnezeu să fac această excursie- pelerinaj şi deci aterizez in Ţara Sfântă.

Ierusalimul. Lume imensă, nesfârşită, oameni de pe toate meridianele lumii.

Redăm întâi Drumul Crucii sau Via Dolorosa, pe care l-am străbătut în acest pelerinaj.

Via Dolorosa începe de la Poarta Sfântului Ştefan şi străbate popasurile crucii pe care grupul nostru le-a parcurs cu pioşenie şi respect. Dalele mari de pe drum sunt din piatră din perioada romană şi altele asemănătoare, spune istoria, călcate de Iisus si apostolii săi.

Trăiesc sentimente nedefinite , înfiorătoare , înduioşătoare, gândindu-mă că şi eu am pus picioarele pe aceste pietre din locurile sfinte.

Primul popas al Crucii este locul unde Iisus a fost condamnat şi se află în curtea şcolii musulmane de băieţi Umariyah.

Al doilea este vizavi de Capela Condamnării şi a Bisericii Biciuirii unde Iisus este bătut şi i se pune coroana de spini. Traversăm Fortăreaţa Antonia, Mănăstirea Surorilor Sionului, locul unde în încăperea Lithostrotos, Pilat l-a judecat pe Iisus . Pe cărare ies la iveala semne ale jocurilor soldaţilor romani. Traversăm Arcul Ecce Homo, construit de către împăratul Adrian in secolul II, numit aşa după cuvintele lui Pilat „Iată omul”.

Locul unde Iisus cade sub cruce este al treilea popas si este însemnat prin încrustarea în zid pe Ha-Gai (El Wad) într-o coloană.

În al patrulea popas, Iisus a fost văzut de mama Sa . Acolo se află Biserica Catolică Armeană a Stăpânei Noastre a Suspinului, cu modele de mozaic bizantin. Popasul cinci este marcat de locul în care Cirimeanul Simion l-a ajutat pe Iisus să ducă Crucea.

Casa Sfintei Veronica care i-a şters faţa cu voalul ei pe care a rămas imprimat chipul lui Iisus, este al şaselea popas.

Iisus cade din nou – popasul al şaptelea- unde probabil s-a publicat şi sentinţa. Popasul al optulea se află în faţa Capelei Ortodoxe greceşti a Sfântului Haralambie, unde există o mică cruce latină încrustată în zidul mănăstirii

. La Patriarhul Copt, fiind popasul nouă, Iisus cade a treia oară. Este un loc mai sensibil iar Capela Coptă se află pe acoperişul Bisericii Sfântului Mormânt.

De acum popasurile îşi continuă drumul în interiorul Bisericii Sfântului Mormânt şi le putem observa, fie prin icoane, fie prin sculpturi, fie prin podoabe.

Popasul zece se află deasupra stâncii pe o terasă unde lui Iisus i s-au luat hainele.

Icoana de pe mozaicul din peretele capelei, înfăţişând pe Iisus bătut în cuie pe Cruce este popasul unsprezece. Ne peridăm prin faţa unui altar cu multe icoane ale Mariei trimise din diferite ţări. Toate sunt de o valore imensă . Aproape de popasul doisprezece avem o lucrare de artă sculptată în lemn trimisă din Lisabona în 1778 reprezentând pe Sfânta Fecioară Maria. Din privirea ei se citeste suferinţa enormă pentru fiul ei.

Popasul al doisprezecelea este lîngă altarul în stil grecesc înfăţişându-l pe Iisus murind pe cruce. Tot traseul emană mari emoţii pelerinului, dar aici parcă suflul divin îţi călăuzeşte paşii, inima şi gândul, frica şi durerea, dorul şi doriţa neclintă. Ne-am întâlnit aici cu pelerini din toata lumea.

Sub popasul doisprezecelea se află locul unde a fost înfiptă Crucea, unde am îngenunchiat, rugându-mă şi sărutând locul. Interiorul Bisericii Sfântului Mormânt este foarte mare .

Chiar la intrarea prin uşa principală ne atrage privirea o piatră mare plată delimitată cu atenţie şi acoperită cu flori mereu proaspete, constituind cel de al treisprezecelea popas: „Iisus a fost coborât de pe Cruce la stânca mirungerii”. Popasul al patrusprezecelea: „Trupul lui Iisus a fost pus în mormânt” încheie acest „Drum al Crucii” de fapt.

Ajunşi în faţa acestui popas mă încearcă altfel de emoţii şi rostesc în gând alte rugăciuni de iertare, de îngăduiţă, repetnd necontenit cuvântul: „iartă-ne”.

În Biserica Sfântului Mormânt există piatra din faţa intrării în Mormântul lui Iisus ajunsă aici, doar de Dumnezeu ştiută. Foarte important de ştiut este că tare aproape de rotonda principală în Catholikon, catedrală grecească este însemnat pe piatra podelei „ CENTRUL LUMII . Mormântul este contruit din două încăperi. Prima o anticameră unde monahii de acolo printr-o ordine perfectă ne-au aliniat câte doi, aşteptând în linişte desăvârşită şi rugăciune să intrăm câte trei, patru persoane în camera interioată, unde este locul în care a fost pus Iisus în mormânt şi de unde a Înviat a treia zi. Acolo se mai păstrează odoare din Biserica Originală. Am intrat printr-o boltă ca o uşiţă, am transpirat de emoţii, am sărutat locul mormântului, m-am rugat, am mulţumit lui Dumnezeu de darul ce mi-a fost dat că am ajuns în acest Sfânt Locaş, rugându-mă pentru sănătate. Am sărutat icoana din faţă, care simbolizează locul pe unde Iisus s-a înălţat la Cer.

Am reuşit cu imense emoţii să facem două fotografii. La ieşire am pus lumânări pentru vii si morţii familiei.

Liturghii se oficiază zilnic în acest Sfânt Lăcaş uneori şi noaptea de către şase comunităţi creştine: greco-ortodoxă, armeană, latină, catolică, ortodoxă-sirian, coptă şi etiopiană. Capela Sfânta Elena se află la un nivel inferior dar de o frumuseţe imensă ……..

La reînvierea naturii, la sosirea primăverii ca o explozie de viaţă, se adaugă INVIEREA LUI HRISTOS – moment de înălţare sufletească.

Doina Drăgan

3 responses

15 04 2009
Doina Drăgan:,,Ierusalim. In pelerinaj către Mormântul Sfânt” « LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI

[…] În al patrulea popas, Iisus a fost văzut de mama  Sa  . Acolo se  află Biserica Catolică Armeană a Stăpânei Noastre a Suspinului, cu modele de mozaic bizantin. Popasul cinci este marcat de locul în care Cirimeanul Simion l-a ajutat pe Iisus să ducă Crucea.>>>> […]

1 11 2009
ILEANA

Dna Dragan , desi v-am descoperit abia acum , va multumesc pt. frumosul comentariu de la Ierusalim; mi-a transmis multa emotie. Mi-as dori sa ajung si eu acolo cindva.

1 10 2010
Dorin

Dorin sunt….mi-a fost dat DAR sa ajung si eu acolo in Israel,unde de mic am visat,acolo unde am trait clipele vietii mele….SIMTIREA,DRAGOSTEA,ADMIRATIA,RESPECTUL SI CREDINTA in Iisus Hristos.Orasul Sfant celor trei mari religii…Ierusalim…ma fascinat cel mai mult,acolo cand ajungi esti fermecat de mireasma credintei pure si staruitoare!Nu am sa uit toata viata mea acele locuri MIRIFICE,DEOSEBITE…atat de frumoase si Sfinte!Sa dea Dumnezeu ca toti aceia care isi doresc din tot sufletul sa ajunga in Tara Sfanta sa le fie dat sa ajunga! http://www.youtube.com/user/ArtemonTube?feature=mhum#p/a/u/0/CbAIVX7Dcak

Lasă un răspuns la Dorin Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s