Al. Florin ŢENE:,,Bucuria simulată şi fericirea gândită în poezia lui Mircea Ciobanu”

Conştiinţa despre tine însuţi conduce spre înţelepciune; dar când descoperim în poezia lui Mircea Ciobanu o conştiinţă vastă despre fiinţa Omului , gândim că adevărata înţelepciune glisează în exterior , îndepărtându-se de miezul cald şi calm al vieţii.

Ceea ce descoperim în poezia lui Mircea Ciobanu ,este mai mult decât conştiinţa despre sine .El aprofundează timpul şi substanţa , pentru a găsi corespondenţe umane: „N-o răspândi, nu pune om s-o ducă/ în hainele cu sânge: las-o jos/ rotită-n sul şi vino mai aproape/ de umbra casei mele, frate palid” (Nu spune)

Fericirea poetului de a-şi fi găsit „credinţa” în poezie este profesiunea celui care, lovit mereu de destin, nu se va fi îndepărtat niciodată de la luciditate. Acel „Punct de sprijin”, vezi poezia cu acelaşi titlu, era pentru poet un loc, în spaţiu şi timp, cu ajutorul căruia putea să evadeze, conştient, că „ieri” nu poate fi rupt de viitor. Poetul cu ajutorul poeziei doreşte descătuşarea spirituală, pe care o găseşte în ocurenţa metalului şi metalizării, întrucât în social era imposibil, datorită dictaturii. Evadarea în mineral nu este altceva decât refugiul în faţa prezentului. Era convins că sufletul lui refugiat în mineral (cristal şi var) este un mijloc de scăpare,însă era convins că fericirea pare înscrisă dinainte. Iar bucuria simulată este asemeni sentimentului cel simte naurfagiatul pe un ţărm salvator: „şi cum cobor, şi cum sub tălpi încerc/ s-aleg de noapte pietrele ţestoase,/ abia-nţeleg din care parte-mi şterg/ palorile pe piept alunecoase.” („Insula-Punct de sprijin”)

Mircea Ciobanu se admonestează cu amintirea. Iar amintirea este aceea care leagă mereu prezentul de trecut, un trecut în care răul făcut este preponderent celorlalte fapte de viaţă. Se consideră un nevinovat care nu-şi înţelege vina ,se consideră un acuzat pe nedrept ce „revendică o compensaţie a torturii la care a fost supus.” (Magdalena Popescu). Răul care, chiar dacă Mircea Ciobanu ajunge să-l urască, nu poate să i se sustragă. Poetul caută fericirea mai departe, dincolo de speranţe, o inventează, şi depăşind totul, se regăseşte pe sine  prin aducere aminte : „De-atingerea adusă aminte m-am temut;/ de loc adus aminte; de faţa ta rămasă/ sub giulgii neclintită mă tem-şi-n somnul mut/ se-ntâmplă că puterea cuvântului mă lasă.” (Chip)

Imploziile sale de credinţă, uşor mascate, sunt o bucurie, dar o bucurie  care acoperă o tragedie, o bucurie gândită spre a acoperi tot ceea ce înlăuntrul său era rană a suferinţei: „…Deaici te rog,/ de unde bezna ţine locul zilei/ şi frigul locul soarelui , de unde/ cu nume stacojiu un idol paznic / răsuflă-n poarta ultimei incinte.” (Ultima incintă)

Pentru un poet ca Mircea Ciobanu, limanul nu poate fi decât o bucurie simulată. Adevărata bucurie a talentului este neliniştea confruntării în existenţa sa. Pentru acest poet, ca pentru toţi marii poeţi, un poem înseamnă o punere în evidenţă a Eternităţii, a vieţii în continuare, a sufletului uman infinit, a substanţei reflectată în lumină, ca în acest interesant poem mit, „semne ale vârstelor moral-spirituale ale cosmosului”: „am văzut cum se înalţă/ din mijlocul albei întinderi, cum se alege,// singură, verde şi-azur, cu o mie de feţe, /piatra soboarelor, miezul compact al otrăvirii, /inima ei netezită cu muchii şi-o mie de feţe” (De profundis)

Varietatea este numai posibilitatea ce o are o existenţă creatoare de a se arăta. De aceea, speranţa nu trebuie despărţită în mod arbitrar de disperare, nici bucuria de tristeţe, nici mulţumirea de nemulţumire. Mircea Ciobanu ştie că durerea absolută este spaţiul tuturor durerilor relative pe care el le poate percepe şi zămisli, şi fiecare poem este un astfel de spaţiu, unde  prin cuantificarea elementelor el obţine puterea prin care  poate alcătui şi realcătui universuri de substane. Există un impresionism ciobanian. Există o tehnică a poetului a „descompunerii” metalelor, a cristalelor, a luminii, a substanţelor reduse la esenţe ale sufletului care creează intimitate între creator şi cititor.

Al. Florin ŢENE

august 2009

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s