Al.Florin ŢENE:,,În literatură au învins scriitorii canonizaţi de regimul comunist”

( În bătălia recanonizării au învins activiştii din sistemul propagandei PCR)

 

Imediat după evenimentele din decembrie, potrivit unei dialectici în relaţie valoare-

autoritate, deviată de la traseul indicat de propaganda PCR, la o dezbatere, mai degrabă o

bătălie a recanonizării. Operaţia de re( canonizare) nu înseamnă în spaţiul literaturii, altceva

decât selectarea, ierarhizarea şi consacrarea scriitorilor, mai précis pătrunderea şi

supravieţuirea valorilor în memoria colectivă, cu toate avantajele sociale, chiar politice,

material, care decurg de aici.

 

Acest fenomen a fost teoretizat în cartea lui Harold Bloom, intitulatăThe Western

Canon, folosită ca armă a discriminării inverse, de rasă, de sex, de etnie, astfel că acest proces

de canonizare este manipulate în scopuri extra-extetice.

 

În ţara noastră, după 1989, s-au constituit, de la început, două grupări şi şi-au disputant

notorietatea în faţa unui public dezorientat. Elitiştii s-au declarat minoritari, în timp ce

oportunişti ”apolitici “, care fuseseră activiştii culturali ai regimului criminal comunist, s-au

regrupat în jurul unor port-drapele aparţinând generaţiei 1960-1980, obedienţi faţă de Puterea

comunistă, care în prezent fac jocurile celor proveniţi din FSN, interesaţi să păstreze ierarhiile

prestabilite de regimul comunist, şi acum menţinuţi în falsele ierarhii în “istoriile “ de doi bani

semnate de N. Manolescu şi Alex Ştefănescu.

 

Pe cele două grupări le uneşte sindromul minoratului, datorită faptului că sunt

conştienţi că au scris cărţi care nu au fost bune nici pentru prezent, dar ce să mai vorbim de

viitor? Toţi scriitorii veniţi din structurile regimului comunist s-au sprijinit unii pe alţii, fiindu-le

teamă şi azi de fenomenului jocului de domino. E de-ajuns să cadă o carte şi se năruie totul.Ei

niciodată nu au scris cărţi bune. Vina lui Manolescu şi Ştefănescu este că au menţinut în lista lor

ierarhică cărţi şi autori ce au promovat realismul socialist, promovând astfel nonvaloarea şi

chiar pornografia.

 

Datorită acestor doi critici, şi a altora, cititorul a fost împins să rămână captiv unor

mituri create în jurul lui D.R.Popescu, Buzura, celor proveniţi din generaţia echinoxistă,

optzecistă, cum este Ion Mureşan, colaborator al Securităţii comuniste, etc, chiar a

mitului “Micul Paris “, expresie dâmboviţeană a reprezentării bovarice şi, simultan, a resemnării

singulare.

 

Puţinele înfăptuiri având atributele monumentalităţii sunt supuse, periodic, acţiunilor

demolatoare ( Vezi opera lui Eminescu sau Istoria lui Călinescu), cea din urmă devine, într-o astfel de împrejurare, o construcţie utopică, inadecvată literaturii noastre, născută ca

supracompensare a unui complex de inferioritate al miticilor Manolescu şi Ştefănescu.

 

Atunci când se discută despre Eminescu, imediat se inflamează spiritele hrănite la şcoala

etnicismului europenist, perorând că Poetul nu avea dinţi în gură,(Sabin Gherman ), că a plagiat,

că era antisemit ,etc, etc…

 

Datorită acestor manipulatori de conştiinţă unica enciclopedie, la nivel mondial,cum

este cea dedicată ideii de literatură, semnată de Adrian Marino, este marginalizată şi privită ca

o ciudăţenie, deşi reprezintă singura formă reală de dialog cultural cu lumea.

 

Trăim într-n stat mic, în ţărişoara lui Trahanache, într-o cultură mică, ne spun Pleşu şi

Patapievici, cu o remuneraţie tot mică, după buget, ( datorită faptului că au furat tot, cei ce

strigau “nu ne vindem ţara “) cum spune un ilustru personaj. Aşadar, să fim cuminţi, să poată

fura în continuare cei ce au pus mâna pe ciolan, inclusiv ciolanul ierarhiei “valorice “.Pentru a se

înfrupta din banul public şi din premiile primite, date între ei prin rotaţie.

 

Totuşi, trebuie să remarc în acest sens, citându-l pe Titu Maiorescu, marele critic

avertizând în legătură cu primejdia minoratului încă de la 1867:”Când se află diminutive în

fiecare strofă, şi la fiecare ocaziune, când gura este mică, piciorul mic, Maria mică, Ioniţă mic,

garoafa mică, atunci e mic şi poetul, mică şi literatura şi toate se afşă în decadenţă “. Până la

ratare nu mai este decât un pas.Pentru că ratarea destinului istoric, cum spunea Cioran, “se

exprimă în satisfacerea cu un rol mediocru cu o respiraţie lipsită de amploare şi un ritm lent “.

 

Pe parcurs, în anii ce au urmat evenimentelor din 1989 au început luptele şi combinaţiile

recanonizării în plan literar.Orgoliile s-au aprins la maximum, interesele au căpătat contururi

precise, stimulate de economia de piaţă, starea de beligeranţă s-a extins la nivelul tuturor aşa-

numitelor “generaţii “, fenomen inventat de Laurenţiu Ulici. În special nouăzecişti întradevăr ca

nou veniţi, se agită cu mai multă ardoare într-un conflict dirijat strategic din centrele

universitare, cum ar fi Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi.

 

Unul îl reprezintă diaspora, fiind de înţeles dorinţa celor eliminaţi,( de aparatul de

propagandă p.c.r, din care făceau parte mastodonţii promovaţi de Manolescu şi Ştefănescu în

istoriile lor), decenii la rând, din corpul viu al culturii române, de a reveni şi de a-şi revendica un

loc.

 

Dar, în “ armonie“ cu specificul neaoş al dezbinării (bahluiene, someşene, alutare etc. ),

viaţa literară este percepută ca parte-pris- uri, prin lentilele deformatoare ale mass-media care

confundă voit Budapesta cu Bucureştiul, capodopera cu telenovela, aberaţiile şi pornografia

poeziilor lui Mihai Gălăţanu şi I.Mureşan şi poezia bună, izbânzile spiritului cu subcultura de

cartier, valoarea cu succesul, autoritatea cu intoleranţa, (vezi răutatea din cronicile lui Alex.

 

Ştefănescu).Vaşnicii apărători ai demnităţii intelectuale se simt frustraţi, părându-li-se că sunt

lipsiţi de un drept pe care şi l-au arogat în exclusivitate o bună perioadă: libertatea de obţiune.

 

Al centru de coordonare a bătăliei recanonizării se află în mediile universitare, cum ar fi

Bucureşti, Braşo, Cluj-Napoca, Timişoara, care influenţează jocul la bursa valorilor, fără valoare,

acaparând presa, televiziunea, editurile, şcoala, prin programe şi manuale alternative,

construite pe criterii de eficienţă financiară, şi încercând să impună nulităţile generaţiei 1980,

snobi, intoleranţi, fără operă, şi care au făcut jocul regimului comunist-criminal.

 

Fiinţe năzuroase, posomorâte cu aer fals academic şi irascibile se repet asupra

conştiinţelor culturii româneşti, atacându-le într-un mod stupid şi nedemn. Revărsarea de vorbe

sufocate, indignarea mimată nimicesc un adversar inexistent şi închipuit, pentru că judecata

dreaptă aparţine doar timpului.Sunt nişte credincioşi fără religie, stareţi răi şi clevetitori la

mitocul fraţilor refuzaţi de istorie.

 

În lipsa autorităţilor autentice şi a criteriilor de competenţă, este cert, competiţia

valorilor a fost înlocuită de luptele subterane pentru succesorat canonic.

 

Domnilor, Manolescu, Ştefănescu şi ceilaţi „corifei “ ai criticii româneşti sunteţi în

eroare.Doar timpul va impune valorile şi nu subiectivismul dumneavoastră, a unora şi a altora!

 

Al.Florin ŢENE

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s