-Elena BUICĂ:UN AN FĂRĂ ANIMATORUL CULTURAL DE LARGĂ RESPIRAŢIE INTERNAŢIONALĂ – ARTUR SILVESTRI

Se împlineşte un an fără mecena culturii româneşti, Artur Silvestri, şi eu parcă tot mai aştept să dea un semn de viaţă. Parcă ar fi plecat numai un timp, să se întremeze şi să se întoarcă să-şi vadă de rosturile sale întotdeauna peste asupra de măsură adunate pe biroul său. Şocul cu care am primit vestea fulgerătore în ziua de 30 noiembrie, 2008, mi se pare că aparţine domeniului viselor la care nu vreau să revin după ce m-am trezit.

Cum să dau crezare unui fapt care mi se pare fără noima?! Am fost la Ceahlău la comemorarea celor şase luni de la uluitoarea dispariţie, am fost la Mănăstirea Pasarea şi i-am văzut mormântul, cu toate acestea, uit că a dispărut dintre noi, şi parcă tot îl mai aştept. Când deschid computerul, din adâncuri, izvorăşte vag un sentiment că s-ar putea să îmi trimită iarăşi un email. Spiritul lui este atât de viu, încât îi simt prezenţa alături când mă aşez la masa de scris. Bunul Dumnezeu mi l-a scos în cale într-un moment de cumpănă, pe acest MARE OM de care sufletul meu nu vrea să se despartă. Când am vreo îndoială în mine, îmi sprijin gândul pe darul primit de la domnia sa, încrederea ce mi-a acordat-o cu mărinimie. Întotdeauna l-am simţit ca pe un prieten, ca un frate mai mare, deşi eu număram mai mulţi ani, chiar peste douăzeci. L-am luat model de urmat în momentele de cumpănă şi mă sprijin pe valorile morale pe care ni le-a lăsat moştenire. Îi simt şi acum arta de a îmbina sobrietatea cu căldura sufletească şi rămâne mereu un puternic exemplu prin sentimentul datoriei, prin uriaşul efort de a crea noi cărţi fundamentale pentru urmaşi, umplând goluri în cultura noastră, prin înţelepciunea cu care lumina urmele strămoşilor, departe de circul saltimbancilor de astăzi.

Prima stare de spirit numită Artur Silvestri am trăi-o la Ceahlău, locul său mult îndrăgit, unde avea o casă de vacanţă. Acolo am participat la pomenirea sa, când se împlineau şase luni de la plecarea dintre noi. Cinstirea (pomenirea) celor plecaţi dintre noi este un moment deosebit. Cuprinde în el o taina atotcuprinzătoare, de care nimeni nu este ferit şi nimeni nu ştie când îi vine rândul. Cu acest sentiment tulburător, scriitori şi prieteni, membrii familiei şi săteni s-au adunat să aducă un pios omagiu celui care a fost mentorul multora, scriitorul şi animatorul cultural de largă respiraţie internaţională. Ne-a adunat acolo distinsa sa soţie, scriitoarea Mariana Brăescu-Silvestri, care şi-a luat pe umerii săi sarcina de a duce mai departe memoria sa şi uriaşul său plan de lucru.

Acolo a fost evocată monumentala sa personalitate. Avea vocaţia dăruirii fără să aştepte niciun fel de răsplată. De la primul contact îi simţeai bonomia. Din tot ce făcea se desprindea gîndul bun şi dorinţa de mai bine, de fortificare a spiritualităţii româneşti. Remarcabilă era îi dragostea pentru cei ce scriu. Înnobila pe toţi cei cu care venea în contact, le dădea curajul de a merge înainte şi insufla dorinţa de autodepăşire, de încredere în forţele proprii. Avea un mod ingenios de a ţine aproape pe cei aflaţi la distanţă. Datorită puterii de atracţie, nu mai conta distanţa, eu însămi aflându-mă într-o atare situaţie. Veghea cu discreţie uriaşa activitate a scriitorilor români din toate colţurile lumii. Folosind tehnica noua a internetului, a creat un şantier special, „Asociaţia Română pentru Patrimoniu”, prin care ne-a arătat că adevăratele valori umane şi culturale nu pot să dispară sub tăvălugul umilitor al unei lumi ostile. În epoca fanfaronadelor şi a goanei după bani, el a reuşit să se înalţe deasupra şi să se facă auzit impunând alte dimensiuni culturii şi literaturii noastre, spre alte înţelesuri ale valorilor neamului nostru. Nu putem uita strădania de recuperare a titlurilor revistelor culturale de odinioară şi nici eforturile pentru resuscitarea fondului autohton. În viziunea sa, salvarea neamului românesc era posibilă prin credinţă şi prin cultura cu vechi rădăcini geto-dacice.

Era un spirit larg, cu un larg orizont, cu o deosebită forţă, tenacitate şi mobilitate intelectuală. Printr-o trudă tenace, a pus peceta intelectualităţii pe orice a intreprins, a gândit sau a scris. Scrierile sale, adevărate străfulgerări de idei cu înţelesuri adânci în care binele este înfrăţit cu frumosul, impresionează şi prin densitatea mesajului. A abordat şi problematica arhitectural-urbanistică din perspectiva dezvoltărilor imobiliare. A criticat dezvoltarea haotică a Bucureştiului pentru a crea noilor îmbogăţiţi mari profituri în timp record. în tot ce a scris sau a intreprins a fost profund original, a sărit din sistemul de referinţe obişnuit şi a slujit idealurile până în ultima clipă de viaţă.

A fost un om profund religios. Religia a fost axa scrierilor şi a vieţii sale. Puternica sa credinţă în Cel de Sus ar putea fi interpretarea unui moment deosebit din ziua dedicată ceremonialului religios în localitatea Ceahlău. Două zile a plouat neîntrerupt, parcă participa şi cerul la jalea de care eram cuprinşi cu toţii. Timp de doua ore cât a durat  slujba de pomenire şi de sfinţire a unei minunate troite maramureşene ridicată în memoria sa, cerul a pus stavilă ploii. Poţi zice, adevărat miracol!

Aproape un miracol mi s-a părut şi întâlnirea pe cale tainică de la mormântul său, la Mănăstirea Pasărea. Când am ajuns în apropiere, pe partea dreaptă, se întindea un orizont parcă fără sfârşit, dominat de un soare roşu, care făcuse purpurie întraga zare. Soarele părea că sta în loc să mă aştepte. Lumina aceea de un roşu aprins, ridicându-se de la pământ până la îndepărtate înălţimi, îţi sugera gândul că era inima lui vie, arzând în largul necuprins al zării, făcând legătura între pământ şi slava cerului Am avut senzaţia că aceasta era lumina şi căldura calmă a sufletului sau şi a învăţăturilor sale lăsate nouă. Atunci am trăit un sentimet tulburator. Ca o boare în preajma mea, i-am simţit prezenţa. vie, aşa cum mi l-am închipuit, fascinant, mare, blând, generos, vorbindu-mi, deşi în realitate nu i-am auzit niciodată glasul şi văzându-i privirea, deşi nu i-o văzusem niciodată. Ocrotitor şi protector, parcă mă lua de braţ ca un ghid spiritual, să îmi arate cărări noi şi orizontul învolburat, aşa cum discutasem pe internet despre frumuseţile câmpiei cu imponderabilele ei valori, despre o geografie spirituală a sudului, a Teleormanului de care eram împreună legaţi prin locul în care am venit pe lume. I-am simţit bonomia aşa cum am simţit-o de la prima comunicare prin internet. Era o comunicare ce se fşcea pe un canal tainic, parcă despicând luminile de umbre. Momentele acelea au înscris o pagină specială în inima mea.

Lângă crucea mormântului său, nu starea de plâns m-a stăpânit, aşa cum îmi închipuiam ca o adevărată descărcare, şi nici cea de revoltă şi neputinţă în faţa nedreptei frângeri a vieţii sale. Am trăit o stare de sfinţenie cu îngeri în preajmă, de supunere în faţa marilor şi tulburătoarelor taine şi a voinţei Domnului. I-am aşezat florile pe mormânt ca să-i vorbească ele despre recunoştinţa pentru încrederea ce mi-a acordat-o, pentru că mi-a creat sentimentul de apartenenţă la ceva ce va dura în timp şi pentru sprijinul acordat fără să mă cunoască, numai după cum a desluşit  din scrierile mele ca aş putea fi, să-i spună cât îl preţuiesc şi cît de mult îmi lipseste, deşi eram sigură, că toate acestea le citise demult în sufletul meu. La plecare, cînd mi-am luat rămas bun mângâindu-i crucea şi şoptindu-i din adâncul inimii: „nu aşa mi-am închipuit întâlnirea noastră”, m-au învins lacrimile. Şi ele au curs în voia lor tot drumul până acasă, drum parcurs într-o tăcere deplină, semn al profundului respect. Întoarse în interiorul meu, lacrimile continuă să curgă şi acum.

Se împlineşte un an fără mecena culturii româneşti, Artur Silvestri, şi eu parcă tot mai aştept să dea un semn de viaţă.

Elena BUICĂ

1 noiembrie 2009

Canada

Reclame

One response

31 10 2009
-Elena BUICĂ:UN AN FĂRĂ ANIMATORUL CULTURAL DE LARGĂ RESPIRAŢIE INTERNAŢIONALĂ – ARTUR SILVESTRI « LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI

[…] Cum să dau crezare unui fapt care mi se pare fără noima?! Am fost la Ceahlău la comemorarea celor şase luni de la uluitoarea dispariţie, am fost la Mănăstirea Pasarea şi i-am văzut mormântul, cu toate acestea, uit că a dispărut dintre noi, şi parcă tot îl mai aştept. Când deschid computerul, din adâncuri, izvorăşte vag un sentiment că s-ar putea să îmi trimită iarăşi un email. Spiritul lui este atât de viu, încât îi simt prezenţa alături când mă aşez la masa de scris. Bunul Dumnezeu mi l-a scos în cale într-un moment de cumpănă, pe acest MARE OM de care sufletul meu nu vrea să se despartă. Când am vreo îndoială în mine, îmi sprijin gândul pe darul primit de la domnia sa, încrederea ce mi-a acordat-o cu mărinimie. Întotdeauna l-am simţit ca pe un prieten, ca un frate mai mare, deşi eu număram mai mulţi ani, chiar peste douăzeci. L-am luat model de urmat în momentele de cumpănă şi mă sprijin pe valorile morale pe care ni le-a lăsat moştenire. Îi simt şi acum arta de a îmbina sobrietatea cu căldura sufletească şi rămâne mereu un puternic exemplu prin sentimentul datoriei, prin uriaşul efort de a crea noi cărţi fundamentale pentru urmaşi, umplând goluri în cultura noastră, prin înţelepciunea cu care lumina urmele strămoşilor, departe de circul saltimbancilor de astăzi.>>>>> […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s