Elisabeta IOSIF:,,Universul tainic al Înţeleptului Artur”

Mergem înainte, pentru că ceva tainic ni s-a dat de făcut. Toţi care suntem aici avem ceva de făcut. Probabil, ceva important

ARTUR SILVESTRI

Numai ajungând la Ceahlău am înţeles “taina”, privilegiul puterii exemplului şi semn al participării la putere, ca însemn al perfecţiunii. Ca şi puterea centrelor energetice ale României, cum sunt muntele Ceahlău şi Mănăstirea lui Brîncoveanu de la Sâmbăta, venerată şi ea de

“Îngerul bătrân, adăpostit pentru totdeauna în Marea Mănăstire a Ceahlăului”.

Dacă René Daumal a evocat acest lucru în “Muntele analog”, am putea spune parafrazând că, în ascensiunea Ceahlăului, muntele nostru sacru, Kogaion,  Artur Silvestri a făcut o călătorie de natură spirituală. E ceva în felul Paradisului Pământesc din creştinism: “Dat-ai frumuseţii mele putere…întărit-ai muntele meu” (Psalmul 29,7- Vechiul Testament), aici la muntele-mănăstire, binecuvântat de Artur Silvestri. Altfel şi astfel am văzut acum acest loc, unde se află permanent legătura cu Sacrul. Fiindcă, nu poţi pătrunde aici fără o călăuză, cum a fost pentru noi Mariana Brăescu Silvestri şi fără cel care ne-a iniţiat în  acest spaţiu, Artur Silvestri.

Aşa mi-a apărut şi Troiţa, ca o iniţiere în spaţiul sacru. Aşezată la răscruce de drumuri, între pădurea, (ca un adevărat sanctuar, ascunzând un Templu tainic) şi drumurile ce duc spre Poiana Largului, Marea Ceahlăului – Bicaz  şi staţiunea cu nume de stâncă, Durău, ea Troiţa, domină localităţile Ceahlău – Ghinţieşi, în sunetele stranii, de cascadă ale Bistricioarei, în al cărei bazin superior  se află o

staţiune-miracol,  Borsec.

Am fost rugată să descriu aceste momente ale sfinţirii Troiţei şi să spun ceva despre Casa de vacanţă, astăzi Casa memorială Artur Silvestri, de către colegii scriitori, de peste mări şi ţări, ce n-au putut veni la acest sacru ceremonial. Ar fi multe de povestit, dar ceea ce m-a impresionat a fost nu numai slujba de sfinţire şi pomenire, ci şi faptul că ni s-au alăturat sătenii, în număr mare. Iar imaginea, pe care am s-o port cu mine mereu este aceea a ţăranului român cu braţele pline de cărţi. Imaginaţi-vă!    Bicicletele cu coşuleţele din spate, umplute de cărţi. Dar şi un tablou, ca într-o pictură, a copiilor sătenilor, îmbrăţişând, ca pe nişte icoane, cărţile scriitorului Artur Silvestri. De acolo, de sus, de unde ne-a privit, cred că a fost mulţumit cu această sfântă privelişte, cea a României Tainice, ascunsă şi în file de carte, pe care numai aşa o poţi percepe.

Iar, într-un fel, a răspuns unei întrebări ce i-a fost pusă în tinereţe, prin anii ’70, când  la Paris l-a întâlnit pe filozoful Emil Cioran:

“Ce faceţi voi, acolo, dormiţi pe Carpaţi?”

Nu! Şi această imagine  văzută de noi toţi la Ceahlău a fost poate şi un ultim răspuns, imaginat de mine: “Destinul meu, soarta mea , fapta mea culturală,  se află în lumina eternităţii cărţii”.

De acolo, din vârful Troiţei ce avea inscripţia “Nu suntem singuri”, imaginea se contopea cu creştetul Casei memoriale, care la rândul său se “lega” firesc cu pădurea, dar drumul continua printr-o “alee” de verdeaţa până la cer. Era o comuniune,  troiţă – pădure –cer, poate cum şi-a dorit autorul acestei idei, pusă în practică de soţia sa, prin impozanta şi frumoasa troiţă cu însemne maramureşene. Am aflat, că iniţial îşi dorise această Troiţă, pentru Sfânta Mavra, “troiţa având o semnificaţie aparte, ca şi pentru poporul român”: “În fiecare zi îmi reproşez, că amânăm anumite lucruri importante”. Şi acum s-a înfăptuit.

Dar casa?!  Iată ce ne-a mărturisit Mariana Brăescu Silvestri (citez din memorie):”A fost o întâmplare, că am ajuns la Ceahlău. Venise să vadă o casă, în urmă cu 15 ani…Şi ideea de a avea aici o casă de vacanţă şi de scris a fost atât de seducătoare…încât spunea, că aici e locul nostru pe pământ. Aici este şi va fi…Rămâne şi va fi aşa mereu…Casa memorială Artur Silvestri”.

Venisem aici, târziu, spre miezul nopţii, sub biciuirile unei ploi torenţiale, ce ţinea de câteva ore. În casă veghea portretul său înconjurat de flori. Adusesem şi noi, “flori vii”, Elena Armenescu un ghiveci de crizanteme, cu mulţi boboci, iar eu, un ghiveci cu trandafiri înfloriţi. Intuiţie ? Nu ştiam atunci, că îi plăceau trandafirii, cărora le  studia evoluţia catifelată, după cum am aflat apoi, din  jurnalul-album

“Frumuseţea lumii cunoscute”, îngrijit şi coordonat de Mariana Brăescu  Silvestri, apărut postum, de fapt, ultimele  49 de zile, descriind “zile de neuitat”.

Afară, ploaia inundase curtea, dar parcă şi pădurea, de unde curgeau râuri, inspirând spaimă şi respect. Pădurea, sanctuarul sacru din Antichitate, acel templu ce constituia puterea zeului ce îşi are pădurea sa – era locul, lângă care se primeau omagiile şi rugăciunile oamenilor: “De-ar înceta mâine, măcar o oră, ploaia – să putem sfinţi troiţa”, spuse ca o rugăminte, soţia credincioasă, Mariana Brăescu Silvestri. Şi rugămintea i se împlini.

A doua zi, în cea de a 30-a zi a lui mai, 2009, soarele se ivi, cedând din când în când, ispitei norilor de a-i ascunde faţa. Dar, în acea dimineaţă rece  de mai( ca şi cea din noiembrie, 2008), cerul se limpezi, ca după o lacrimă…De acolo, din sferele înalte, parcă s-ar fi auzit un glas:

“Şi sufletul meu, Îngerul bătrân, adăpostit pentru totdeauna în marea Mânăstire a Ceahlăului”, ..ia loc în timpul divin infinit, nemărginitul. Ca într-un alt univers, marcând veşnicia timpului.

Numai nemuritorii se înălţau la ceruri, de pe vârful unui munte. Iar aici îşi lăsau mesajele. Să credem în mesajul ce ne-a fost transmis din universul tainic al Înţeleptului nostru, Artur Silvestri, aflat “în marea Mânăstire a Ceahlăului”.

Elisabeta IOSIF

Reclame

2 responses

12 06 2009
Elisabeta IOSIF:,,Universul tainic al Înţeleptului Artur” « LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI

[…] Aşa mi-a apărut şi Troiţa, ca o iniţiere în spaţiul sacru. Aşezată la răscruce de drumuri, între pădurea, (ca un adevărat sanctuar, ascunzând un Templu tainic) şi drumurile ce duc spre Poiana Largului, Marea Ceahlăului – Bicaz  şi staţiunea cu nume de stâncă, Durău, ea Troiţa, domină localităţile Ceahlău – Ghinţieşi, în sunetele stranii, de cascadă ale Bistricioarei, în al cărei bazin superior  se află o staţiune-miracol,  Borsec.>>>> […]

12 06 2009
Al.Florin Ţene

Frumos spus şi pe atât de trist…

Lasă un răspuns la Al.Florin Ţene Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s