ORIENT LATIN Nr.1

26 03 2013

2013-03-26_223257

>>>>>>>>>>>>>revista Orient latin 1 pe 2013

Reclame




Doina Drăgan: De mărţişor lansarea cărţii “Jurnalul meu”autor Daniel Luca şi revista “Agora literară”

26 03 2013

Într-o zi de sâmbătă, 02 martie 2013, când soarele a reuşit, după îndelungate eforturi să alunge timpul mohorât, a avut loc întâlnirea lunară a Ligii Scriitorilor din România Filiala Timişoara Banat, ocazie cu care a fost lansat şi volumul de proză pentru copii “Jurnalul meu”, text Daniel Luca, ilustraţii Alina Bogdan, apărut la Editura Nigero, Arad 2012.2013-03-26_222953

Doamna Drăgan Doina, în câteva cuvinte, a făcut o scurtă prezentare a cărţii, arătând condiţiile grafice deosebite , în care a apărut cartea, pe hârtie lucioasă,cu ilustraţii color, iar textul este ca şi cel de mână, în diferite culori.

Despre această cărticică au făcut vorbire doamna Sperlea Mariana şi, a observat strigătul de SOS copilăriei pentru unii copii nefericiţi ai societăţii de astăzi, ce răzbate cu putere din paginile scrise.

Doamna Mariana Strungă, făcând referire la această carte, vine cu multiple exemple în ceeace priveşte viaţa copilului şi a copilăriei. Face un apel de venire la normalitate către cei care calcă în picioare drepturile omului şi societăţii. Mariana Strungă a remarcat faptul că este vorba aici despre o “ pledoarie pentru inocenţă”, despre complexitatea vieţii sociale surprinsă prin ochii copilului, totodată a  mărturisit că plecând de la un text scurt, dar dens, i-a venit inspiraţia să scrie despre…pedagogie.

Domnul Ionel Cionchin a felicitat autorul, pentru conceptul acestei cărţi. Jurnalul, de fapt, nu există, el se derulează în visul fetei sau în imaginaţie..

Domnul Valer Drumeş apreciază în primul rând aspectul grafic al cărţii şi a constatat ipostaze obişnuite copilului în situaţii normale din viaţă, dar cu relevarea detaliilor semnificative, fără a aluneca însă în sfera didacticismului şi le evidenţiază aspectul educativ al cărţii, dar şi tehnica scriitorului. După ce Daniel Luca ne-a purtat pe drumurile lansării acesatei cărţi, care face parte dintr-un proiect al Universităţii de Vest, a mulţumit tuturor vorbitorilor. Scriitoarea şi compozitoare , colega noastră Florica Bruţiu a felicitat autorul şi i- a dedicat un cântec.

A urmat un scurt program de primăvară mărţişorului unde s- au întrecut în recitări poeţii Vasile Ion Indricău şi Corneliu Ioan Iovuţa,

Întâlnirea literară a luat sfârşit după ce s-a lansat revista Agora literară.





Mihai Păstrăguş: Adunarea anuală generală a Filialei Iaşi a Ligii Scriitorilor din România

26 03 2013

Evenimentul a avut loc  sâmbătă 2 martie 2013, în salonul de protocol al Casei Universitarilor, Iaşi. Cu acest prilej membrii filialei cât şi invitaţii – colaboratorii de bază ai revistei Moldova Literară, au avut o ordine de zi destul de bogată. Programul întâlnirii a fost prefaţat cu un moment artistic susţinut de o formaţie de elevi artişti de la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi, condusă de prof. Nina Munteanu (ea însăşi scriitoare), alcătuită din talentaţii săi elevi: Mertic Mădălina, Moisuc Daniel şi Păvăloi Diana, cunoscuţi deja publicului  ieşean pentru performanţele lor artistice. In repertoriu s-au regăsit piese de mare popularitate din P.I.Ceaikovski, Astor Pizzola şi  Maurice Jarré:Tinerii artişti au fost viu aplaudaţi.

După emoţionantul program artistic,  discuţiile au decurs într-un stil brainstorming cu dejun de lucru şi au avut ca moderator pe prof. dr. Mihai Păstrăguş – vicepresedinte al filialei şi redactor şef al revistei. Pe lângă un raport general despre activitatea filialei pe timp de un an, susţinut de preşedintele acesteia, Constantin Toni Dârţu, completat cu un raport financiar  al economistului  Cezar Borcea, s-a făcut de către redactorul şef al revistei  Moldova Literară şi o analiză a activităţii acesteia cât şi a calităţii materialelor literare. Preşedintele filialei a menţionat,de asemenea, concursul de comedie-piese de teatru „Să râdem cu nenea Iancu”, organizat anul trecut în anul Caragiale de filiala Iaşi împreună cu Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale, Bucureşti, cât şi rezultatele acestuia.

Un punct distinct pe ordinea de zi a fost înmânarea distincţiei Diplomă de excelenţă pentru activitatea de creaţie literar-artistică şi publicistică  scriitorilor şi publiciştilor din cuprinsul filialei, membri şi nemembri ai L.S.R.,  care s-au distins prin cărţi, materiale literarede proză şi poezie, cât şi studii de literatură,  de-a lungul a 4 ani de când fiinţează Filiala Iaşi-Moldova a Ligii Scriitorilor Români. Aceiaşi distincţie au primit-o şi redactorii revistei  Moldova Literară, nemembri al Ligii Scriitorilor, contributori de bază în construcţia revistei, inclusiv webdesignerul revistei, Susanna Patras (SUA).

In progam s-au lansat şi cărţi: Volumul de poezii Toamne, Toamne, de  Niculai Şorea, cu o prezentare de Valentina Becart şi Mihai Păstrăguş, cât şi două volume de poezii pentru copii, având ca autor pe Anastasia Gârneaţă, prezentatori fiind poetul Gheorghe Vicol de la Vatra Dornei şi Cella Negoiescu din Iaşi.

In timpul întâlnirii s-au purtat discuţii asupra  punctelor din program, asupra cărţilor prezentate, s-au citit poezii din creaţia proprie, s-au făcut glume etc. Atmosfera a fost destinsă şi a permis schimburi amicale de replici şi conversaţii punctuale. In cadrul întâlnirii au mai luat cuvântul: Maria Apetroaiei –Iaşi, Natalia Rusu – Roman, Mihai Zaborilă – Iaşi, Valentina Becart – Paşcani, Gheorghe Patza, Gheorghe Vicol,  Aldona Patraş şi Paraschiva Abutnăriţei din Vatra Dornei, Vasile Cristea – Suceava, Mihai Ştirbu – Roman etc.  Întîlnirea a prilejuit o bună oportunitate pentru schimburi de opinii, pentru cunoaşterea şi aprecierea specificului creaţiei literare al fiecărui participant, s-au făcut propuneri pentru perspectivă privind îmbunătăţirea activităţii literare a flilalei Iaşi. 





Revista AGORA – martie 2013

27 02 2013

2013-02-27_213110

>>>>>>>>>>>>>>>1-32 web

2013-02-27_213145





A apărut NUMĂRUL 48, luna FEBRUARIE, anul 2013, al publicaţiei CETATEA LUI BUCUR

27 02 2013

Revistă on-line editată de

LIGA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA ,

filiala Bucureşti.

Avem plăcerea de a vă anunţa că a apărut NUMĂRUL 48, luna FEBRUARIE, anul 2013, al publicaţiei  CETATEA LUI BUCUR




Mariana Strungă: Un document de referinţă: ”De la scriitorii bănăţeni către toţi românii ”-

27 02 2013

Anuarul Nr.3 al Asociaţiei ”Liga Scriitorilor” Filiala Timişoara Banat, Timişoara,

decembrie 2012.

Cronică de prof. Mariana Strungă.

Mottouri:2013-02-27_212624

 

“Vremea va vremui prin judecata ce am scris şi Dumnezeu” (Al. Florin Ţene)

“Fară cultură nu am exista” (Doina Drăgan)

“Demnitatea se creează prin învăţătură, doar astfel vom simţi adevărata

libertate, şi identitate naţională şi culturală” (Doina Drăgan)

“Vom face posibil din imposibil şi opera scriitorilor va rămâne în istoria literaturii”

(Doina Drăgan)

 

“Aceasta este lumea în care trăim noi, cei care am învăţat pe rupte pentru a ne face un rost, suntem oare fericiţi?” (Andreia Elena Lampinen Anucuţa)

 

Ca un dar la cumpănă de ani 2012- 2013, cel de – al treilea număr al Anuarului Asociaţiei ”Liga Scriitorilor” Filala Timişoara Banat, e o lucrare valoroasă (şi după cum este menţionat pe pagina de gardă nr.2 ) a fostofinanţată de Consiliul Judeţean Timiş, prin Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş şi coordonată de doamnele Doina Drăgan preşedinta LSR Filiala Timişoara Banat, precum şi de Andreia-Elena Lampinen-Anucuţa.

>>>>>>>>>>>>>





„Regatul Cuvântului”

27 02 2013

Fondator/Director/Redactor-sef

N.N.Negulescu2013-02-27_211519
http://regatulcuvantului.editii.org
http://sferaeonica.editii.org

n.negulescu@yahoo.com

www.editii.org

http://blog.editii.org

www.editii.org/forum.php

 

Colectivul de redacţie al revistei

 „Regatul Cuvântului”

 vă doreşte lectură plăcută!

            Director/redactor-şef: N.N.Negulescu